Peste 1500 de copii de grădiniță invitați de FRF să descopere fotbalul

0
815

Peste 1500 de copii cu vârste între 4 și 6 ani au participat sâmbătă la o acțiune de popularizare a fotbalului organizată de Federația Română de Fotbal, Asociația Județeană de Fotbal, Inspectoratul Școlar Județean și autoritățile locale. Copii de la toate grădinițele din județ au venit la Sala Sporturilor unde au participat la o serie de ateliere sportive unde au luat contact cu primele reguli iar la final au primit din partea organizatorilor un rucsac cu echipament, o minge, un termos și o medalie.

Acțiunea „Împreună suntem fotbal în grădinițe” a avut ca scop atragerea copiilor către fotbal de la vârste fragede s-a bucurat de  prezența foștilor fotbaliști Lucian Sânmărtean, Jean Vlădoiu și Miodrag Belodedici care le-au oferit cadouri celor mici și le-au povestit despre începuturile lor în cariera fotbalistică.

Totodată la activitate a participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu dar și  autorități locale în frunte cu  primarul Constantin Toma, deputatul Marcel Ciolacu și chiar europarlamentarul Adi Cristea aflat pentru câteva zile la Buzău.

„Azi suntem la Buzău, este al doilea oraș în care ajungem după Iași și ne bucură că avem și foarte multe fetițe. Anul trecut la Iași am avut în jur de 900 de copii dar la Buzău sunt peste 1500 de copii. Ne dorim să ajungem în toate județele României și ne dorim ca autoritățile să susțină acest proiect pentru că acest proiect să poată continua și după ce plecăm noi din oraș . La Buzău avem o deschidere foarte mare din partea autorităților locale. ”, a spus președintele F.R.F. Răzvan Burleanu.

„Asociația Județeană de Fotbal își dorește să atragă cât mai mulți copii pe terenul de fotbal și tocmai de aceea am organizat împreună cu ISJ și cu sprijinul federației această acțiune de popularizare a sportului rege. În acest fel copii văd ce înseamnă fotbalul și, cu siguranță, printre ei se găsesc și fotbaliștii de mâine. Copii vin participă la atelierele organizate pe suprafața de joc, dar se pot și distra având la dispoziție face-painting, desene, baloane de săpun și multe alte distracții specifice vârstei”, a declarat președintele AJF Buzău Adrian Petre.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.