Virozele respiratorii şi pneumoniile continuă să-i doboare la pat pe buzoienii cu imunitatea mai scăzută. În ultima săptămână, potrivit centralizărilor realizate de Direcţia de Sănătate Publică, 2115 buzoieni au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 25 au fost internaţi, în timp ce cu pneumonie au fost diagnosticaţi aproape 600 de cetăţeni, dintre care 58 au fost spitalizaţi. Din fericire, nu a mai fost confirmat nici un caz de gripă şi se pare că şi formele de boală prezentate de buzoienii care au trecut în ultima săptămână pe la medic au fost ceva mai uşoare, având în vedere că din aproape 2700 de bolnavi, doar 83 au ajuns pe patul de spital.
În ceea ce priveşte campania de vaccinare împotriva gripei, aceasta pare că nu prinde prea tare printre buzoienii din grupele de risc. Potrivit directorului DSP Buzău, medicul Venera Acsinte, din cele 6400 de doze de vaccin câte au fost distribuite, într-o primă etapă, medicilor de familie, 2060 de persoane au acceptat imunizarea.
Nici în farmaciile din municipiul Buzău nu sunt cereri de vaccin antigripal. Farmaciştii spun că puţini sunt buzoienii care vin să se intereseze de un astfel de tratament, deşi costul este relatic mic. Un vaccin antigripal adus din străinătate costă în farmacii 15 lei, puţin în comparaţie cu efectele benefice ale tratamentului despre care vorbesc medicii. În fiecare sezon rece, specialiştii recomandă imunizarea împotriva gripei, pentru a nu cădea victime complicaţiilor ce pot apărea pe fondul acestei boli.
Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.