neagu

Petre Emanoil Neagu este președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, după suspendarea lui Cristi Bîgiu, arestat preventiv pentru luare de mită. Neagu a fost ales în ședința Consiliului Județean desfășurată vineri dimineață, după ce liberalul Cristinel Romanescu s-a retras din cursă încă de la începutul adunării. Cum Romanescu a preferat să se dea deoparte, Neagu a fost singura opțiune.
”Este un lucru normal din punctul meu de vedere, atâta vreme cât Petre Emanoil Neagu are suportul majorității consilierilor. Era nevoie să-mi retrag această candidatură, el având suportul majorității. Noul PNL este în Opoziție”, a spus Romanescu.
În consecință, Neagu a fost ales prin vot secret de 20 de consilieri dintr-un total de 29, aleșii de la PNL și cei de la PPDD anunțând de la început că se vor abține de la vot. În consecință, CU 20 de voturi pro și 9 nule, Petre Emnaoil Neagu a fost ales viitorul președinte interimar al Consiliului Județean Buzău.

”Vă mulțumesc pentru încredere, tuturor nu doar celor 20 de consilieri care m-au votat. Vreau să vă spun că deși am fost votat acum nu e o zi fericită pentru mine. Eu nu sunt ales pe această funcție. Altul este președintele ales, eu sunt doar vicepreședinte. Sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor până la revenirea președintelui” , a declarat vineri în timpul ședinței CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.
La finalul ședinței, Neagu a declarat:
”Astăzi, prin votul consilierilor am preluat eu anumite atribuțiuni, cea mai importantă fiind ordonator de credite. Restul vom stabili împreună cu vicepreședintele Romanescu. O să ducem mai departe toate proiectele avute împreună cu fostul președinte. Proiectele au rămas și trebuie duse mai departe. Prima problema care va fi în 2015 va fi aprobarea bugetului Consiliului Județean. Avem de început un drum județean Topliceni Buda care e în fază de începere a lucrărilor și proiectul cel mai important e bugetul pe 2015. De asemenea, am obținut un credit, suntem în faza de proceduri ca să achiziționăm materiale pentru maternitate ca să o putem deschide”.
La rândul său, consilierul PDL Raul Florescu a declarat: „Nu ştiu de ce s-a retras domnul Romanescu. A făcut foarte bine că s-a retras, ar fi ieşit din lina partidului, pentru că linia noului PNL este să facă orice împotriva PSD, adică orice înseamnă opoziţie, în nici un caz vreo funcţie sau poziţie care să aibă sprijinul lor. Până la recuperarea mandatelor pierdute în urma Ordonanţei 55, altă majoritate nu se poate face decât cu PSD, ori asta nu ne dorim. Ne-am exprimat clar că nu participăm la acest vot, la această mascaradă. Cine trebuie să-şi asume, să-şi asume până la capăt.”

Petre Emanoil Neagu este de profesie economist. El a fost membru PNL iar între 2005-2008 a fost președinte al Organizației Județene a PNL pe vremea când Cristinel Bîgiu a fost prefect. A trecut apoi la PSD unde a fost ales consilier județean în perioada 2008-2012, ulterior fiind ales vicepreședinte al CJ Buzău în vremea mandatului lui Victor Mocanu.
În 2012, Neagu a fost ales consilier județean pe listele USL, fiind aqles apoi vicepreședinte al CJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.