PMP Buzău nu este de acord cu noua organigramă care va fi supusă votului aleșilor municipali marți iar consilierii săi și cei ai PSRO vor vota împotriva aprobării acesteia. Anunțul a fost făcut de președintele formațiunii, deputatul Adrian Mocanu, care a explicat de ce nu dorește să gireze organigrama propusă de primarul Constantin Toma.
„PMP va vota împotriva acestui demers pentru că noi nu vom fi niciodată de acord cu darea oamenilor afară din serviciu. În plus, este un abuz clar al actualului primar. Gândiți-vă în ce situație vor fi cele 300 de familii, să își piardă serviciul în prag de iarnă și implicit salariul acela mic cum era. Toma a câștigat Primăria promițând locuri de muncă, dar era vorba de locuri de muncă noi pe când dumnealui le taie. Eu văd lucrurile altfel. Eu cred că trebuie oameni noi angajați și nu dați afară. Acest fesenist prăfuit acționează ca în anii 90, când voiai să rentabilizezi o societate dădeai oamenii afară. Nu așa se procedează”, a declarat deputatul Adrian Mocanu, președintele PMP.
Totodată, președintele PMP a declarat că a primit răspuns de la Agenția Națională de Integritate în privința sesizării pe care a depus-o împotriva primarului Constantin Toma.
„Am confirmarea că ANI a început urmărirea în cazul primarului Constantin Toma. Mă bucur că autoritățile își fac datoria și am convingerea că odată cu începerea urmăririi se apropie și sfârșitul mandatului de primar al domnului Constantin Toma”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.