Astăzi poliţiştii Compartimentului de Proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune în Parcul Tineretului din Buzău.
Acţiunea a avut drept obiective informarea cetăţenilor cu privire la obligaţiile ce le revin conform legii ce reglementează organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi prevenirea infracţiunilor de furt şi a faptelor antisociale ce pot afecta climatul de siguranţă publică în zona de agrement.
Poliţiştii de proximitate au discutat cu buzoienii care se bucurau de răcoarea oferită de parc şi i-au îndemnat să respecte prevederile legale pe timpul campaniei, în preziua, dar şi în ziua organizării referendumului naţional şi să sesizeze de îndată prin S.N.U.A.U. „112” orice aspect de încălcare a legii.
Totodată, le-au reamintit să aibă grijă de banii şi bunurile de valoare pe care le au asupra lor, pentru că şi o clipă de neatenţie este suficientă hoţilor pentru a acţiona.
Aceleaşi mesaje preventive au fost transmise de poliţiştii de proximitate şi celor care se aflau la ştrandul situat în incinta Parcului Tineretului.
Aproximativ 200 de persoane cu drept de vot au primit din partea poliţiştilor pliante cu informaţii referitoare la prevederile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
Acţiunea poliţiştilor de proximitate s-a desfăşurat conform Campaniei de informare şi conştientizare „VOTEAZĂ LEGAL! MITA ŞI VOTUL ILEGAL ÎNSEAMNĂ ÎNCHISOARE!” şi în baza planului de acţiune al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău privind menţinerea ordinii şi liniştii publice pe perioada sezonului estival 2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.