Inspectoratul General al Poliţiei Române, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Focus – Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual desfăşoară în parteneriat la nivel naţional, în perioada aprilie – iunie 2011, o campanie de informare a  populaţiei în cazul răpirii sau dispariţiei unui copil în împrejurări în care viaţa sau sănătatea acestuia este pusă în pericol.

 

Posterul campaniei "Alertă Răpire Copil"

 

Scopul campaniei este de a obţine informaţii de la populaţie despre răpire sau dispariţie, imediat după producerea evenimentului, astfel încât, în baza informaţiilor primite, cazul să poată fi soluţionat cât mai repede, iar viaţa sau integritatea fizică şi psihică a copilului să nu fie pusă în pericol. Campania de informare „ALERTĂ RĂPIRE COPIL!” reprezintă o modalitate nouă de abordare a colaborării interinstituţionale, având în vedere faptul că alături de structurile de poliţie sunt implicate Parchetul, o organizaţie neguvernamentală şi mass-media. În egală măsură, rolul cetăţenilor este esenţial în funcţionarea sistemului de semnalare a unui astfel de eveniment nefericit.

 

Flyer campanie (faţă)

Mecanismul de funcţionare al alertei este următorul: autorităţile competente – unitatea teritorială de poliţie pe raza căreia s-a  produs răpirea sau dispariţia copilului şi unitatea de parchet competentă cu instrumentarea cazului sau cu supravegherea activităţii unităţilor de poliţie – solicită declanşarea mecanismului de alertă. Autoritatea responsabilă cu declanşarea mecanismului de alertă este Inspectoratul General al Poliţiei Române prin structura competentă cu soluţionarea cazurilor de  răpire şi de dispariţie. Decizia declanşării mecanismului de alertă aparţine Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin persoanele responsabile cu declanşarea alertei la nivel naţional.

Flyer campanie (spate)

Urmează apoi transmiterea mesajului de alertă prin intermediul Centrului Operaţional al Inspectoratului General al Poliţiei Române, către toţi partenerii publici şi privaţi semnatari ai Convenţiei încheiate la nivel naţional pentru implementarea acestei campanii. Ulterior, toate informaţiile venite de la persoane care pot oferi date referitoare la cazul respectiv, vor fi centralizate prin serviciul „112” şi transmise către unitatea de poliţie competentă teritorial. Deoarece în cazul răpirii unui copil, fiecare secundă contează, mecanismul campaniei de informare „ALERTĂ RĂPIRE COPIL! presupune difuzarea semnalului de alertă în cât mai multe şi diverse medii. O susţinere mediatică intensă presupune cât mai mulţi cetăţeni alertaţi şi, deci, mai multe informaţii referitoare la cazul respectiv, ceea ce conduce la multiplicarea şanselor de găsire în viaţă a copilului.
Campania de informare „ALERTĂ RĂPIRE COPIL!” accentuează rolul şi responsabilitatea socială pe care fiecare individ o are pentru rezolvarea situaţiilor care pot pune în pericol viaţa şi integritatea copiilor.

Spotul audio al campaniei: [audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/05/Spot-Audio-alerta-Rapire-copil.mp3|titles=Spot Audio alerta Rapire copil]

 

Informaţii de background:

Proiectul CALLERT (Child Call Alert), este un proiect co-finanţat de Comisia Europeană în anul 2009, iar România este singura ţară intrată în ultimul val în Uniunea Europeană, care implementează acest mecanism unic de ALERTĂ.

 

Alături de alte state, care au deja acest mecanism funcţional la nivel naţional, cum ar fi Marea Britanie, Germania, Olanda, Franţa, Grecia, România, prin Poliţia Română, împreună cu partenerii săi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual „FOCUS” a reuşit să implice activ în implementarea, lansarea şi dezvoltarea acestui mecanism, 45 de parteneri, care se vor folosi de toate mijloacele pe care le au la dispoziţie în vederea unei diseminări cât mai rapide şi în medii cât mai eterogene a informaţiilor cu privire la alertă şi la copilul aflat în pericol, atunci când mecanismul va deveni operaţional. Campania de informare are drept scop, pe lângă informarea publicului larg cu privire la mecanismul de alertă, şi acela de a deschide noi posibilităţi de cooperare între partenerii angrenaţi deja în proiect şi alţi parteneri cu potenţial de diseminare a mesajelor de alertă şi în alte medii, până la acest moment neatinse. (Ex. Posturi TV şi Radio de la nivel local). Acestea pot să ofere posibilitatea oricărei persoane care deţine o informaţie ce ar putea să ajute la găsirea copilului răpit sau dispărut, care a observat copilul sau suspectul, să informeze imediat autorităţile la numărul unic pentru apeluri de urgenţă.

 

Comunicat primit de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.