Geta BURDUCEA

Ministerul Educației anunță scoaterea la concurs a postului de inspector general al Inspectoratului Școlar Buzău. Potrivit site-ului IȘJ Buzău, la concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:

a) este membru al corpului naţional de experţi în managementul educaţional

b) este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă;

c) este personal didactic titular în învăţământ/ într-o unitate de învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor;

d) are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 8 ani, dintre care cel puţin 5 în ultimii 10 ani;

e) a obţinut calificativul anual „foarte bine” în ultimii 5 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;

f) are recomandare/ caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesor al unităţii de învăţământ sau din parte consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs;

g) nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere din învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;

h) este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art.234 alin.(1) din legea 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare;

i) la data susţinerii concursului nu a îndeplinit vârsta standard de pensionare.
Doritorii își pot depune dosarele în vederea susținerii concursului în perioada 26 octombrie – 08 noiembrie 2015 la sediul Inspectoratului Școlar. Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 23-25 noiembrie 2015 la sediul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Informaţii suplimentare se pot obţine la nr. de telefon 0238 721 655 de luni până vineri, între orele 10,00 – 15,00.
Contactată de Observatorul Buzoian, actualul șef al învățământului buzoian, profesor Geta Burducea, a declarat că se va înscrie din nou la concursul ce va avea loc luna viitoare la sediul Ministerului Educației.
La Buzău, e un întreg scandal creat în jurul fotoliului de general al IȘJ Buzău. Asta după ce la cele două concursuri organizate de minister, nici unul dintre candidați nu a reușit să promoveze. Mai mult, învățătoarea Ionela Voicu de la Cislău spune că s-a făcut o nedreptate întrucât de fiecare dată ea ar fi obținut rezultate mai bune, astfel că ea merita să se afle în fruntea IȘJ. În acest sens, ea a deschis și o acțiune în instanță.
Pe de altă parte, Geta Burducea susține că experiența în fruntea Inspectoratului este mai importantă decât sutimile în plus obținute la concurs de contracandidați.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.