Conform algoritmului de redistribuire a mandatelor de parlamentari, Buzăul va beneficia în următoarea legislatură de 13 parlamentari. Pe lângă cei 7 deputați din partea USL în camera inferioară a Parlamentului ar mai putea intra actualul deputat Cezar Preda, dar și Cheorghe Coman, candidatul PP-DD pe Colegiul 5 Camera Deputaților. În plus, pe lângă cele două posturi de deputați, la Buzău va mai ajunge și un post de senator care va fi ocupat tot de un reprezentant al PP-DD, cel mai probabil, Constantin Popa, cel care s-a luptat pe Colegiul 3 Senat cu fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Victor Mocanu.
Dacă în ceea ce îl privește pe Cezar Preda activitatea politică a acestuia este cunoscută la toate nivelurile, ceilalți doi care ar putea primi mandate suplimentare, Gheorghe Coman și Constantin Popa, nu au absolut deloc experiență politică. Gheorghe Coman este proprietarul unei societăți de transport iar Constantin Popa este consilier local municipal de doar 6 luni. POpa s-a făcut remarcat încă din prima ședință a miniparlamentului local la care a înfulecat covrigi chiar și atunci când și-a spus punctul de vedere.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.