Consilierii județeni buzoieni au luat act, astăzi, de nota transmisă de prefectul Paul Beganu privind desfășurarea unui referendum pentru consultarea populației cu privire la desființarea județului Buzău ca unitate administrativă, însă și-au menținut hotărărea luată inițial.
Prefectul județului Buzău, Paul Beganu, a transmis la începutul lunii august o scrisoare prin care sugera Consiliului Județean Buzău să revină asupra celei de-a doua hotărâri de organizare a unui referendum pentru consultarea populației cu privire la oportunitatea desființării județului.
” Nu era necesară adoptarea unei asemenea hotărâri în situația în care hotărârea judecătorească nu este definitivă și irevocabilă. Nu era necesar un asemenea act administrativ atâta timp cât există o hotărâre a instanței ce poate fi atacată și noi am făcut-o. Am solicitat Consiliului Județean revenirea la hotărârea pe care au luat-o. În condițiile în care nu își vor revoca această hotărâre și aceasta va fi atacată în instanța de contencios”, a precizat prefectul Paul Beganu la începutul lunii august.
Consiliul Județean Buzău a adoptat în luna iunie o hotărâre de organizare a unui plebiscit privind desființarea judetului Buzaău în data de 17 iulie 2011. Ulterior, prefectul a atacat în instanța de contencios-administrativ hotărârea Consiliului Județean, obținând termen abia în luna octombrie. La cererea juriștilor Consiliului Județean, acțiunea înaintată de prefect a fost judecată de urgență în data de 5 iulie iar instanța a dat câștig de cauză consilierilor județeni. După judecarea pe fond a cauzei, aleșii din miniparlamentul județean au adoptat o nouă hotărâre care vizează organizarea unui referendum la 20 de zile de la pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile.
După această ultimă decizie a alesilor județeni, prefectul Paul Beganu le-a solicitat acestora revocarea hotărârii. Astăzi, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Buzău recomandarea reprezentantului Guvernului a fost respinsă, singurii care au fost de acord cu propunerea prefectului Paul Beganu fiind consilierii județeni ai PDL.
Referitor la atitudinea aleșilor județeni, președintele Victor Mocanu a ținut să precizeze că instituția pe care o conduce: ”este un organism deliberativ care aprobă ce dorește el și nu ce doresc alte instituții ale statului.”
Ciprian STERIAN

[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/08/Paul-BEGANU2.mp3|titles=Paul BEGANU]
[audio:http://www.observatorulbuzoian.ro/wp-content/uploads/2011/08/Victor-MOCANU3.mp3|titles=Victor MOCANU]

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.