Instituția Prefectului îi dă dreptate consilierului municipal Silviu Roșioru care a atacat zilele trecute o nouă hotărâre a Consiliului Local Municipal al cărei conținut nu este tocmai în concordanță cu ce au votat aleșii municipali.

Prefectul Carmen Ichim a explicat, vineri, că juriștii Prefecturii au analizat documentele trimise și au constatat că una au votat aleșii municipali și alta este scris în hotărârea de Consiliu Local care a fost trimisă pentru avizul de legalitate la Instituția Prefectului.

„Am studiat acele documente care ne-au fost transmise și am constatat că nu s-au respectat prevederile Legii nr 24 privind emiterea de acte normative. Practic în proiectul de hotărâre scria că se va reduce apa meteorică cu 50 la sută și că va fi mandatat domnul primar să reprezinte în ADI. Aleșii municipali au avut anumite argumente pentru că CLM nu poate modifica tariful la apă și trebuie schimbat conținutul că se va da mandata primarului să facă toate diligențele pentru a scădea prețul apei meteorice. Practic titlul a rămas al proiectului pe care l-au votat aleșii însă în hotărâre, textul arata că se va reduce clar acest preț. Am discutat cu domnul primar care a consimțit că este vorba de o eroare materială și e ava fi îndreptată conform voinței consilierilor locali pentru că nimeni, nici măcar primarul, nu are voie să schimbe voința aleșilor”, a declarant prefectul Carmen Ichim.

Cum hotărârea trimisă pentru a obține avizul de legalitate de la prefectură ar fi fost lovită de nulitate, în cursul zilei de vineri responsabilii din aparatul tehnic al Primăriei trebuie să modifice eroarea material și să trimită pentru obținerea avizului de legalitate al Prefecturii textul de hotărâre în concordanță cu voința aleșilor municipali.

Mai mult, prefectul județului a mai declarat că ia în calcul să trimită un responsabil din partea Prefecturii să fie prezent la fiecare ședință a Consiliului Local Municipal dat fiind că în ultima perioadă greșelile  în ceea ce privește hotărârile adoptate s-au cam ținut lanț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.