Gheorghe VLASE si Gheorghe COMAN

Președintele PC Buzău, Gheorghe Vlase, l-a atacat, marți, într-o conferință de presă pe deputatul liberal Gheorghe Coman, cel despre care s-a auzit că ar putea prelua conducerea organizației județene a Partidului Conservator.
Deși admite că negocierile cu parlamentarii PP-DD de Buzău au avut și au loc la Centru, Vlase îl acuză în mod clar pe deputatul Gheorge Coman că îl șantajează și că ar dori să schimbe și conducerea APIA Buzău.
„S-a trezit Gigioacă(Coman Gheorghe) care face tot felul de exhibiții pe tabla sa de șah. Vine pe la mine pe la pizzerie și face un așa zis șantaj prin care îmi spune că dacă vreau să nu fiu înlocuit din funcție să îi dau nu știu ce lucrări de pe la niște instituții iar apoi transmite pe la APIA că o schimbă pe directoare imediat ce va fi el președinte al PC. Eu l-am invitat în PC dar individul are o aiureală în cap și de asemenea persoane nu avem nevoie. I-am făcut o invitație, dar acest om se ocupă cu fel și fel de matrapazlâcuri. Nu știm dacă va fi impus de la centru dar dacă va fi așa o să informăm ce fel de individ este. Joacă la cacealma și mi se pare că are o problemă de altă natură. Și-a format un grup de răspândaci în oraș și aruncă fel de fel de lucruri. E adevărat că o fi discutat și pe la centru dar este dus cu pluta. Eu sunt pregătit sa îl primesc dar nu în halul asta”, a declarat președintele PC Buzău, Gheorghe Vlase.
La rândul său, deputatul Gheorghe Coman neagă acuzațiile aduse astăzi de președintele în exercițiu al Partidului Conservator. Contactat telefonic de Observatorul Buzoian, Coman s-a arătat suprins de acuzele pe care i le-a adus Vlase și a spus că nimic nu este adevărat din ce i se pune în spate.
„Eu nu am fost nici la cârciumă la domnul Vlase și nici la APIA. În plus, nu știu ce lucrări ar trebui să îmi dea domnul Vlase dar nici nu am nevoie de așa ceva. E adevărat că au existat niște discuții la nivel central cu conducerea Partidului Conservator pentru că nu văd ce e greșit, noi parlamentarii, să discutăm între noi. Deocamdată eu sunt membru al PP-DD și nu am decis dacă o să vin sau nu la Partidul Conservator. Un lucru este însă sigur. Dacă voi veni la PC eu nu voi veni decât președinte de organizație. Dacă voi decide să fac acest pas atunci o să vin și o sa pun mâna la muncă și o să refac toate organizațiile. Domnul Vlase dacă vrea să rămână la Consiliul Județean, să rămână iar dacă, nu asta e. Eu am ajuns deputat pe munca mea și nu o să vin la PC să fiu sluga lui Vlase. El să muncească întâi să demonstreze că este capabil să își câștige o funcție de parlamentar sau de ce o vrea el și apoi să vorbească”, a declarat deputatul PP-DD Gheorghe Coman.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Vlase asta e dus cu pluta,era el grandoman,acum cred ca paranoia este putin spus ,asta nu realizeaza ca in ecuatia de la buzau el nu conteaza,este un clown care vrea sa si resolve problemele personale cu un partid de buzunar ori nici macar atit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.