Senatorul PNL, Cristi Bîgiu, este și va rămâne candidatul Uniunii Social Liberale la președinția Consiliului Județean Buzău. A spus-o răspicat, în această seară, liderul PNL , Crin Antonescu, venit la Buzău pentru a participa la o sărbătoare anuală a liberalilor dar și pentru a lămuri o dată pentru totdeauna situația din teritoriu, unde social democrații nu vor, în ruptul capului, să accepte candidatura liberalului.
” Întâlnirea de astăzi este un bun prilej ca să-i asigur pe toți că ce s-a discutat la nivelul USL și ce s-a stabilit la nivel național pentru județul Buzău nu a fost nici o secundă și nu va fi pus sub semnul întrebării. Cristi Bâgiu este candidatul USL la Consiliul Județean și, dacă asupra acestui lucru nu există nici un fel de discuție, mai rămâne de lămurit atitudinea partenerilor noștri de la nivel local din PSD. Ei trebuie să ia o hotărâre și e cazul să o ia mai repede, dacă sunt în PSD și implicit în USL, aplicând hotărârile acesteia, sau dacă doresc să înființeze sau să se transfere la alte formațiuni. Nu-mi doresc asta, nici eu și nici domnul Ponta, nici colegii mei de la Buzău”, a declarat liderul PNL, Crin Antonescu.
În aceeași ordine de idei, Antonescu și-a exprimat convingerea că liderii PSD Buzău vor reveni la gânduri mai bune și vor accepta varianta discutată și votată la București, ca senatorul Cristi Bîgiu să fie candidatul USL la Consiliul Județean: ” Avem speranța că maturitatea, responsabilitatea, sentimentul din care toți am pornit la această construcție politică, faptul că oamenii au nevoie de această construcție, vor prevala. Am convingerea că la Buzău, USL va câștiga detașat toate alegerile, fără nici un fel de discuție dar să acționeze solidar, coerent, organizat.”.

Crin Antonescu a vorbit și despre sacrificii făcute de ambele partide ca  USL să ia ființă dar și despre nemulțumiri și interese personale care stau la baza ”cârcotelilor”.
” La începutul anului viitor va trebui să știm foarte clar cine cu cine se luptă. Pentru noi, adversarul e clar, aliații politici sunt clari, scopul bătăliei, de asemenea. Înțeleg și nemulțumirile în raport cu negocierile. Nu întotdeauna însă obținem toți atât cât ne dorim.  Am făcut și vom mai face sacrificii. Înaintea interesului nostru strict trece victoria acestei construcții”, a subliniat Crin Antonescu.

Totodată, liberalul a dat asigurări că   liderul PSD, Victor Ponta, își menține decizia de a-l susține pe  senatorul PNL la șefia Consiliului Județean, precizând că indiferent dacă președintele social democrat va veni sau nu în teritoriu, hotărârea va fi aceeași  iar Cristi  Bîgiu va fi cel care va avea susținerea USL pentru câștigarea  mandatului de șef al  Consiliului Județean.
” Declarațiile domnului Ponta sunt la fel de clare, nu s-au schimbat. Am discutat cu el, nu am temerea că s-ar schimba. Suntem oameni serioși care am pornit la un război pe care nu-l putem câștiga decât prin seriozitate și sacrificiu. Era bine dacă azi putea veni și Victor Ponta însă sunt chestiuni de agendă, n-a putut veni. N-am nici o reținere în a vă promite că o să ne vedeți și împreună, cât de curând la Buzău, și vă vom spune același lucru. Noi pe unde trecem nu schimbăm.”.

Liberalul a avut și un mesaj pentru cei care nu sunt de acord cu deciziile luate în Uniunea Social Liberală: ” În USL ori ești, ori nu ești. Dacă ești, tu, pesedistule, ești împreună cu liberalii. Altfel nu e USL.  Dacă tu nu vrei să fii cu liberalii, pleci din PSD. Dacă tu, liberalule, nu vrei să fii cu pesediștii, atâta vreme cât e această construcție, pleci din PNL. E simplu ca bună ziua!”.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.