Primarul municipiului Buzău și președinte al PSD Buzău, Constantin Boșcodeală, a declarat joi, după adoptarea ordonanței privind migrația primarilor, că îi așteaptă ”pe toți aleșii în PSD indiferent de partidul din care provin”.
Întrebat dacă ia în calcul trecerea la un alt partid după adoptarea ordonanței de urgență privind migrația aleșilor locali, primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, a declarat că nu se pune problema plecării sale dar că îi așteaptă ”pe toți” alături de el.
”Îi aștept pe toți în PSD. Pe toți. Nu avem semnale deocamdată, cine vine, cine nu vine. Nu am discutat asta, dar ca să nu fie semne de întrebare îi aștept pe toți, consilieri locali, județeni, primari să vină alături de noi”, a declarat Boșcodeală.
Întrebat ce le va oferi aleșilor locali pentru a migra la PSD, primarul Buzăului a spus ferm ”nimic”, ci doar ”garanția că România va fi condusă drept după ce Ponta va deveni președinte”. PSD Buzău are, în momentul de faţă, 48 din cele 87 de posturi de primari din judeţ.

De cealaltă parte, conducerea PNL Buzău a convocat o ședință de urgență cu primarii pe care îi are în județ, discuțiile atingând pe lângă probleme organizatorice legate de campania la prezidențiale, și recent adoptata ordonanță de urgență privința migrația aleșilor locali.
Ședința prezidată de președintele PNL Buzău, deputatul George Scutaru și de vicepreședintele Cristi Bîgiu, s-a desfășurat cu ușile închise, absenți fiind doar câțiva primari PNL.
La ieșirea de la discuții, primarii PNL au declarat că li s-a recomandat să nu facă pasul către alte formațiuni politice întrucât ordonanța ar putea fi contestată la Curtea Constituțională, fapt care ar putea duce la pierderea mandatelor de către cei care vor alege să plece.
”Ni s-a spus să cântărim foarte bine ce facem, că ar fi bine să nu plecăm pentru că ordonanța ar putea fi contestată la Curtea Constituțională și ne-am putea pierde mandatele” a declarat Daniel Năstase, primarul comunei Vernești.
Deși oficial nici un ales al PNL nu a recunoscut că se gândește să părăsească partidul, surse politice declară că sunt primari PNL care ar lua în calcul plecarea la PSD.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.