După ce în luna februarie facturile la întreținere au atins un nivel record, prima lună de primăvară ar putea fi ceva mai blândă la capitolul cheltuieli. Încalzirea vremii din ultimele zile a determinat Regia Autonomă Municipală să nu mai livreze energie termică decât pe perioada nopții, atunci când temperaturile sunt mai scăzute. Decizia a fost luată pentru ca buzoienii care mai sunt încă conectați la serviciile RAM să nu fie puși în situația să plătească căldura consumată în exces.
”Creșterea temperaturii exterioare ne-a adus în situația să furnizăm căldură doar pe perioada nopții între orele 18.00 și 10.00 dimineața. Decizia a fost luată pentru ca locatarii să nu fie obligați să plătească această căldură”, a declarat directorul RAM Buzău, Constantin Tacea.
Totodată, conducerea RAM Buzău spune că starea vremii ar putea determina oprirea energiei termice la începutul lunii aprilie. Decizia ar fi cu atât mai bună cu cât ajutoarele pentru încălzire se dau, conform legii, până la data de 31 martie iar, după această dată, energia termică va trebui plătită integral din buzunarul populației.
„Nu am avut până acum cereri din partea asociațiilor, de întrerupere a furnizării agentului termic dar asta probabil și datorită ajutoarelor la încălzire care se dau până la 31 martie. Oricum, dacă temperaturile se mențin ridicate, este posibil ca la data de 1 aprilie să întrerupem furnizarea agentului termic către populație”, a precizat directorul Regiei Autonome Municipale, Constantin Tacea.
Anul trecut, RAM Buzău a livrat energie termică buzoienilor racordați la sistemul centralizat de încălzire până la jumătatea lunii aprilie.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.