Cristinel ROMANESCU

Joi, la prânz, a avut loc prima ședință a Consiliului Județean Buzău de la trimiterea după gratii a președintelui instituției, Cristi Bîgiu. ședința a fost condusă de vicepreședintele Cristinel Romanescu iar printre aleșii absenți de la întrunire s-a numărat și consilierul PSD Robert Pițigoi, al cărui nume apare ca ”suspect” în dosarul în care Bîgiu și finul său, Florin Colgiu, au fost arestați preventiv pentru luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită.

În acest moment, Cristi Bîgiu este încă președinte al Consiliului Județean Buzpău, el urmând a fi suspendat în momentul în care instanța va informa oficial Prefectura, suspendarea urmând a fi una de drept.

”Aşteptăm din partea Prefecturii o hârtie pentru a vedea cum ne continuăm activitatea. Este vorba despre ceea ce conform legii avem de făcut. Dintre cei doi vicepreşedinţi, urmează să fie ales cel care o să conducă instituţia. Se va întruni Consiliul, iar consilierii vor vota care dintre cei doi vicepreşedinţi va avea drept de reprezentare”, a declarat la finalul şedinţei vicepreședintele, Cristi Romanescu.

La rândul său, secretarul CJ Buzău, Laurențiu Gavrilă, a declarat că luni s-ar putea analiza contestația la măsura arestării preventive a președintelui Cristi Bîgiu.

În ce privește proiectele aflate pe ordinea de zi, acestea au fost aprobate în unanimitate. Consilierii au avut de îndeplinit o formalitate, fiind aprobate rectificări bugetare cu banii alocați de Guvern la ultima ședință.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.