Primăria municipiului Buzău pierde definitiv procesul cu cei peste 300 de polițiști locali disponibilizați la finele lunii noiembrie a anului trecut. Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins definitiv recursul intentat de municipalitate la decizia Tribunalului Buzău care a decis reangajarea polițiștilor locali.
Ce vor face polițiștii locali disponibilizați nu poate spune nimeni la acest moment de vreme ce posturile pe care activau, acelea de pază a unităților de învățământ, au fost preluate de firmele de pază care în prezent au contract cu unitățile de învățământ.
La rândul său, primarul Constantin Toma, a declarat că nu vede, deocamdată, o ieșire din această situație dar că orice ar fi municipalitatea va respecta decizia Curții de Apel Ploiești.
„Trebuie să respectăm legea deși ne afectează foarte mult, organigrama este blocată, nu avem bani, este o hotărâre a Curții de Apel pe care o vom respecta. Mai departe nu știu ce vom face. Organigrama rămâne suspendată și urmează judecarea pe fond. Dimineață 142 de persoane lipseau din organigrama Primăriei. Am aici oamenii care stau la cozi pe trei rânduri să își plătească datoriile, am oameni care vin zilnic în audiență pe Legea 10 cărora nu știu ce să le mai zic și toate astea din lipsă de oameni. Nu ne dăm bătuți dar chiar nu știu ce vom face”, a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
De cealaltă parte, avocatul Dorin Bădulescu, apărătorul polițiștilor locali consideră că magistrații Curții de Apel au făcut dreptate.
Primar penibil…si penal!
N-avem bani,ba avem.
Dam afara sa plătim la alții!
Sau dam afara ca sa facem angajari.
Primăria este,, Toma Srl.” Cum vine asta?