Primarii din multe localități buzoiene nu se îngrămădesc să încheie contracte cu firme specializate în servicii de ecarisaj, chiar dacă legea e clară și îi obligă la astfel de înțelegeri. Chiar dacă nu e loc de vreun dubiu în această privință, până acum doar 7 primării din județ au bătut palma cu o firmă specializată în servicii de ecarisaj.
Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cea care ar trebui să sancționeze primăriile care nu se supun legii, a informat ieri Prefectura Buzău că nu va mai tolera lipsa de implicare a autorităților locale iar de la începutul anului va acorda amenzi administrațiilor care nu își încheie astfel de contracte. Prin urmare, reprezentantul DSV a solicitat sprijinul Prefecturii pentru a-i convinge pe primarii care, sub nici un chip, nu vor să se implice în rezolvarea acestei probleme.
„Din 87 de comune doar 7 contracte au fost încheiate. D.S.V. nu a trecut la acordarea amenzilor contravenționale pentru că actul normativ a intrat în vigoare după stabilirea bugetelor și astfel nu am putut face presiuni asupra oamenilor, pentru că nu aveau banii necesari. Acest lucru nu se va mai întâmpla după data de 1 ianuarie când au posibilitatea să își aloce sume de la buget pentru asigurarea acestor servicii. Noi am informat pe absolut toată lumea, însă sunt cazuri în care sub nici o formă nu vor să se conformeze acestei prevederi”, a declarat directorul adjunct al DSV Buzău, Ciprian Botezatu.
Chiar dacă contractarea unor asemenea servicii înseamnă bani cheltuiți de la bugetul și așa mic al localităților, specialiștii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor atrag atenția că lipsa unor contracte poate aduce alte prejudicii mult mai grave.
„Mă gândesc că poate exista la un moment dat, deși să dea Dumnezeu să nu se întâmple, în caz de calamitate naturală, se pot trezi la un moment dat cu zeci de cadavre de animale care să devină un focar de infecție și o să înceapă să dea telefone la noi sau la Inspectoratul pentru Situații de Urgență să rezolvăm situația și nu este atribuția nici unuia dintre noi”, a încheiat directorul adjunct al DSV Buzău, Ciprian Botezatu.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.