Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul primarului comunei Brăești, Adrian Perțea care, în perioada primului mandat 2012-2016, ar fi executat simultan funcția de primar și cea de membru în Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Brătilești. Totodată, Perțea este acuzat că pe timpul mandatului de primar ar fi deținut și funcția de administrator a două societăți comerciale încălcând astfel prevederile articolului 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Contactat telefonic primarul comunei Brăești, a declarat că nu a deținut niciodată funcția de membru în Consiliul de Administrație al Școlii din Brătilești și că în fiecare an a numit un reprezentant din partea Primăriei în Consiliul de Administrație al Școlii.
„Nu am participat și nu am deținut nici o funcție în Consiliul de Administrație al școlii. Nu am fost remunerat și nu am fost prezent la vreo ședință. Mai mult am desemnat, în scris, în fiecare an un reprezentant din partea Primăriei în Consiliul de Administrație. Nu știu de unde s-a ajuns aici. Cu siguranță voi contesta această deciziei și sper să se aplice legea așa cum s-a aplicat și în cazul președintelui Klaus Iohannis. În ceea ce privește funcțiile de administrator la cele două societăți îmi aduc aminte că am ieșit din acele firme imediat după câștigarea mandatului de primar. O să contest în instanță decizia și am să văd dacă au sau nu dreptate cei de la Agenția Națională de Integritate. Poate aveam vre-un termen de a ieși din respectivele societăți și o fi fost depășit însă știu că am părăsit funcțiile respective imediat după ce am ieșit primar ”, a declarat primarul Adrian Perțea.