Protocolul între Consiliul Județean Buzău, comuna Vernești și C.N.A.I.R. privind demararea construcția unei centuri ocolitoare a comunei Vernești care să elimine timpii de așteptare la trecerile de nivel cu calea ferată de pe raza localității a fost semnat, marți, de toate cele trei părți implicate în proiect, respectiv președintele CJ, Petre Emanoil Neagu, primarul comunei Vernești, Daniel Năstase,  și directorul C.N.A.I.R., Cristian Pistol la Ministerul Transporturilor în prezența ministrului Sorin Grindeanu și a deputaților PSD Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș.
„A fost semnat astăzi al 70 lea #protocol între #CNAIR și autoritățile locale.
Continuăm cooperarea pentru dezvoltarea infrastructurii prin protocolul semnat astăzi cu CJ #Buzau și Primăria Vernești pentru construcția unui pasaj pe #DN10.
Scopul investiției- în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei (finanțată prin #PNRR)- este eliminarea unor puncte periculoase la trecerile la nivel cu calea ferată.
Potrivit calendarului de derulare estimat Studiul de Fezabilitate trebuie elaborat până în vara anului viitor, iar construcția trebuie finalizată până la sfârșitul anului 2025”, a scris pe pagina sa de Facebook ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Pasajul, prima parte a construcției peste calea ferată urmează să fie finanțat cu bani din PNRR urmând ca și pentru restul șoselei ce urmează a fi construită să fie identificată sursa de finanțare.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.