Leon RUSU

UPDATE: Profesorul Leon Rusu a fost arestat preventiv. Magistrații Judecătoriei Buzău au decis ca dascălul acuzat de corupție sexuală să stea după gratii 10 zile timp în care procurorii trebuie să finalizeze dosarul și să îl trimită spre judecată.

După ce profesorul Marcel Petrişan de la Colegiul Național B. P. Hasdeu a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă în formă continuată, o nouă situaţie incredibilă agită apele în învăţământul buzoian. Leon Rusu, un cunoscut profesor de muzică, a fost reținut luni seară de poliţişti şi dus în arest, asupra sa planând suspiciunea de corupţie sexuală.
Dascălul este acuzat că săptămâna trecută, ar fi pipăit și sărutat mai multe eleve în fața clasei. Oamenii legii au identificat până acum 6 eleve de până în 14 ani care ar fi fost mângâiate şi sărutate de profesorul de muzică iar cercetările continuă pentru a descoperi dacă nu cumva mai există și alte victime. Conducerea școlii unde a fost sesizată fapta deplasată a profesorului a demarat deja o anchetă după ce mai multe eleve ar fi povestit comportamentul deviant al profesorului Leon Rusu.
„În cursul zilei de miercuri la orele domnului profesor de muzică a avut un comportament inadecvat. Le-a pus mâna pe fund, pe sâni, le-a sărutat pe buze, pe gât ceea ce mi se pare un gest inadecvat. Am discutat cu domnul profesor dar a negat totul și a spus că nu putem să dăm crezare vorbelor unor copii. Nu am avut alte semnale până acum și am demarat o ancheta disciplinară. Se adună informații de către comisia formată și în funcție de datele pe care le adunăm vom vedea ce măsuri vom lua”, a declarat directoarea școlii nr 1 din Buzău, Monica Gheorghe.
O anchetă a demarat și conducerea Inspectoratul Şcolar Buzău a demarat care vrea să vadă, dacă la Şcoala generală numărul 15 acolo unde profesorul Leon Rusu are de asemenea ore s-au întâmplat fapte similare.
Cu toate acestea, marți, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău s-au prezentat mai multe persoane care au declarat că vor să depună mărturie în sprijinul dascălului suspectat de corupție sexuală
„A avut colectivul clasei a V-VIII de la școala nr 15 și este un om deosebit care i-a educat pe copii noștri în spirit creștin ortodox ca un adevărat creștin. Copii sunt acum clasa a VIII-a, în trei săptămâni de zile au de dat un examen, plâng, sunt bulversați și spun că îl vor pe domnul diriginte. Eu am o fata în clasa a VIII-a și nu cred că s-a putut întâmpla așa ceva. Eu nu mă pronunț decât pe atitudinea profesorului care a fost deosebit de onestă. Eu nu îl cred capabil de așa ceva. Dacă sunt probe eu cred că sunt fabricate ”, a declarat unul dintre părinții veniți să dea declarații în sprijinul profesorului Leon Rusu.
Cecilia IANA
„Este un dosar în care se fac cercetări sub aspectul infracțiunii de corupție sexuală în care este cercetat  un cadru didactic. Cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili toate împrejurările în care s-a consumat actul infracțional având în vedere că sunt implicați mai mulți minori. Între timp am sesizat instanța cu propunerea de arestare preventivă”, a declarat procurorul, Cecilia Iana.
Profesorul Leon Rusu a fost inspector de muzică iar de-a lungul vremii acesta ar fi avut rezultate bune cu copii. Mai mult, a fost membru al corului Lyra şi făcut nuneroase deplasări în străinătate. Bărbatul a cîntat si în corul catedralei Sfîntul Sava, fiind considerat un bun creştin. Dacă va fi acuzat de corupţie sexuală, dascălul riscă de la 6 luni la 5 ani de închisoare, și foarte probabil excluderea din învățământ.
Cipria STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.