dinca2
Directorul Operei Naţionale, Răzvan Dincă, este cercetat în libertate, după ce Judecătoria Sectorului 1 a respins cererea procurorilor de arestare preventivă, instanţa dispunând măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, timp în care acesta va fi suspendat din funcţie.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare a lui Ioan Răzvan Dincă, formulată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Magistratul de la Judecătoria Sectorului 1 a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de Răzvan Dincă, pe o durată de 60 zile, din 13 mai până la 11 iulie.

„Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea ordonanţei de reţinere, dacă nu este reţinut sau arestat în alta cauză”, se arată în decizia instanţei.

În perioada controlului judiciar, directorul Operei Naţionale trebuie să meargă la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul, în zilele stabilite prin programul de supraveghere, la Parchet sau la instanţă, ori de câte ori este chemat şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

De asemenea, în perioada controlului judiciar, Răzvan Dincă nu poate să ocupe funcţia de director al Operei Naţionale şi are interdicţie să meargă la sediul Operei.

„În baza art. 215 alin. (2) C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească raza teritorială a municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de niciun inculpat sau martor din cauză, cu excepţia numitei Dincă Violeta, în eventualitatea în care aceasta dobândeşte calitatea de martor, si să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. c) să nu se deplaseze la Opera Naţională Bucureşti; d) să nu exercite funcţia de Director general al Operei Naţionale Bucureşti”, arată instanţa, în decizia luată miercuri, care poate fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

Cinci persoane cu funcţii de conducere în cadrul Operei Naţionale sunt cercetate pentru un prejudiciu calculat la aproape 630.000 de lei, iar administratorul firmei care păzea instituţia este anchetat pentru că presta servicii fără licenţă, potrivit Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.

În acest dosar, Ioan Răzvan Dincă şi un alt angajat al instituţiei au fost reţinuţi, miercuri, ulterior procurorii cerând emiterea unui mandat de arestare doar pentru directorului Operei, acuzat de mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi fals în declaraţii.

„Cinci funcţionari din cadrul Operei Naţionale din Bucureşti, respectiv Dincă Ioan Răzvan – director general, Moldovan Alina Ofelia – director general adjunct, Petrescu Georgeta – director economic, Iacob Mădălina Gabriela – şef birou achiziţii publice, Grigore Sebastian-Eduard – coordonator echipă tehnică şi administrativă, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de abuz în serviciu”, a arătat Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Procurorii au deschis un dosar şi pe numele administratorului firmei angajate să păzească Opera Naţională. Dan Mircea este acuzat că societatea pe care o adminstrează a păzit Opera Naţională fără să deţină atestat sau licenţă de funcţionare, aşa cum cere legea care reglementează paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Potrivit anchetatorilor, Răzvan Dincă ar fi comis primele infracţiuni încă din iarna anului 2008, perioadă în care conducea Teatrul Naţional de Operetă. Astfel, în perioada februarie 2008 – 3 februarie 2011, în calitate de director general al Teatrului Naţional de Operetă, nu a încasat mai multe datorii ale instituţiei de la o firmă care funcţiona în sediul instituţiei şi a produs un prejudiciu de peste 320.000 de lei.

Ulterior, în perioada 12 martie 2012 – 19 decembrie 2012, Dincă ar fi plătit ilegal şi nejustificat o firmă cu 130.000 lei, iar în 27 octombrie, el a plătit ilegal din bugetul Teatrului de Operetă, către o altă societate, 44.000 de lei. Tot în 2012, împreună cu doi subalterni, Dincă ar fi făcut alte plăţi ilegale, cauzând un prejudiciu de peste 5.800 lei.

Procurorii îl mai acuză pe Răzvan Dincă de faptul că, în perioada 18 martie 2013 – 31 decembrie 2014, în calitate de director general al Operei Naţionale Bucureşti, a încheiat mai multe convenţii civile nelegale, fapt ce dus la prejudicierea statului cu peste 43.000 de lei.

De asemenea, în perioada 4 octombrie 2013 – 1 aprilie 2014, Dincă ar fi achitat, tot în mod ilegal, 150.000 de lei către o societate care a presat servicii pentru Opera Naţională, a mai arătat Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Răzvan Dincă este acuzat şi de faptul că, din poziţia de director general al Teatrului Naţional de Operetă, iar ulterior al Operei Naţionale din Bucureşti, ar fi omis, cu intenţie, să înscrie în declaraţia de interese din anul 2013 calităţile de unic asociat şi administrator al unei societăţi comerciale. În plus, acesta nu a trecut în declaraţiile de avere din anii 2011, 2012, 2013 şi 2015 calitatea sa de proprietar al unui imobil, respectiv cea de titular al unui credit bancar şi, totodată, ar fi trecut în mod fals valoarea unor credite bancare contractate.

Marţi, procurorii au făcut percheziţii la sediul Operei Naţionale din Bucureşti şi la domiciliile unor angajaţi ai instituţiei, iar directorul Operei, Răzvan Ioan Dincă, a fost dus pentru audieri la Poliţia Sector 1.

Răzvan Dincă este directorul Operei Naţionale Bucureşti din decembrie 2012, când a câştigat concursul de proiecte de management organizat de Ministerul Culturii. În august 2006, el a fost numit director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” din Bucureşti, iar în 2007 a devenit director şi manager de proiect al Festivalului Internaţional de Artele Spectacolului Muzical „Viaţa e Frumoasă!”. A regizat mai multe spectacole de teatru în ţară şi în Bucureşti. În perioada 2010-2012, Dincă a fost consilier al preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.