Proiect Someri-2

Consiliul Județean Buzău, în calitate de beneficiar al proiectului ”Program de intervenții integrate pentru șomeri – certitudinea unui viitor durabil”, a plătit primele tranșe de subvenție pentru absolvenții cursurilor de inspector resurse umane, competențe antreprenoriale și agent comercial.

 

Valoarea subvenției a fost majorată, în urma aprobării actului adițional nr. 1 la Contractul de finanțare, la jumătatea lunii octombrie, la 1.016 lei, net, față de valoarea inițială de 600 de lei, net. Subvenția a fost plătită către 74 de persoane.

 

Subvenția se acordă după parcurgerea tuturor etapelor programului, respectiv recrutare, consiliere și derularea cursurilor de medierea muncii.

 

În acest moment, în cadrul proiectului ”Program de intervenții integrate pentru șomeri – certitudinea unui viitor durabil”, se desfășoară module ale cursurilor de inspector resurse umane, agent comercial și competențe antreprenoriale, primul dintre cele menționate fiind, de altfel și cel mai solicitat de către participanți.

 

Proiectul ”Program de intervenții integrate pentru șomeri – certitudinea unui viitor durabil” a început în luna aprilie a acestui an, perioada de derulare fiind de 18 luni.

 

În perioada menționată, se vor desfășura cursuri de competențe informatice (pentru toți participanții), operator de introducere și prelucrare date, limba engleză, dezvoltarea competențelor antreprenoriale, asistent relații publice, inspector resurse umane, agent comercial și bazele contabilității.

 

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară nr. 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare“, domeniul major de intervenție 5.1 „Dezvoltarea și implementarea măsurilor active de ocupare“ – proiecte strategice.

 

Proiectul este implementat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Asociația Four Change, SC Centrul de Consultanță și Studii Europene SRL, SC RD Global Project Consulting SRL, Consiliul Județean Mureș, Tecseo SRL și SC Dechiro Consulting SRL.

 

Valoarea totală eligibilă a proiectului: 9.541.224,10 lei, din care valoare nerambursabilă acordată de FSE: 8.373.491,21 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni.

Pentru informații suplimentare privind proiectul, puteți accesa pagina de web http://www.viitordurabil.ro, să ne contactanți la adresa de e-mail contact@viitordurabil.ro sau la sediul Consiliului Județean Buzău, din Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 48, Buzău, Județ Buzău. Persoana de contact: Liliana Nicolae, manager de proiect, Consiliul Județean Buzău, tel: 0238-414112, interior 203.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.