Foștii internaționali Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu au venit la Buzău cu vești bune pentru un puști de 10 ani, de etnie romă, din comuna Stâlpu, care provine dintr-o familie cu probleme, dar care promite să ajungă un mare fotbalist.

Castigator Transforma Ulita in stadion-9Marin Ionel este un copil greu încercat. Mai are acasă trei frați iar părinții sunt amândoi șomeri și abia reușesc să câștige cât să le ofere copiilor minimul necesar. Toți cei 6 membri ai familiei, 4 copii și doi adulți, locuiesc într-un imobil care cu greu poate fi numit casă, având în vedere că geamurile îi lipsesc iar prin acoperiș intră vântul și fiecare picătură de ploaie.

Castigator Transforma Ulita in stadion-12Cu toate acestea, puștiului de clasa a II-a îi place fotbalul și încă de anul trecut a participat la un program lansat de Federația Română de Fotbal prin intermediul Asociației Județene de Fotbal, fiind desemnat printre cei trei copii care vor însoți delegația Federației Române de Fotbal la Campionatul European din Franța.

Castigator Transforma Ulita in stadion-17„Marin Ionel este un puști foarte talentat. A participat la programul „Transformă ulița în stadion” alături de mai bine de 1000 de copii din întreaga țară și a avut un traseu surprinzător. A câștigat mai întâi faza județeană, apoi pe cea regională și a mers la Cluj unde alături de alți 7  copii a susținut un meci împotriva unor juniori mai experimentați și unde a fost remarcat de comisia formată din Ciprian Paraschiv, Jean Vlădoiu și Miodrag Belodedici ca fiind singurul jucător care stăpânește tehnica driblingului. El alături de alți doi copii de 10 ani au fost desemnați câștigători ai programului și vor însoți delegația FRF în Franța la Campionatul European de Fotbal din această vară”, a declarat președintele AJF Buzău, Adrian Petre.

Ceea ce este cu adevărat impresionant la copilul de 10 ani este că nu a activat nici un moment în vreo echipă. Singurul loc unde a bătut mingea și unde a deprins tainele fotbalului a fost ulița satului și curtea  plină de bălării a casei în care locuiește. Acum, președintele AJF vrea să îl legitimeze pe micuțul talentat la un club profesionist de fotbal unde un antrenor cu experiență să-i poată șlefui talentul.

„Mă bucur foarte tare că un copil ca el a reușit să câștige competiția și să meargă în Franța. Este un lucru extraordinar și o să vedeți că fotbalul o să îl ajute foarte mult. Primul pas a fost deja făcut pentru că a început să frecventeze școala după ce i-am explicat că fără școală nu o să putem colabora și, alături de el, și alți copii din comunitatea respectivă atrași probabil de succesul său au început să fie mai conștiincioși în ceea ce privește prezența la ore”, a mai precizat președintele AJF, Adrian Petre.

Miercuri după amiază, foștii internaționali Miodrag Belodedici și Jean Vlădoiu însoțiți de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, și primarul localității au venit la Stâlpu pentru a-l vedea pe micuțul Ionel la el acasă, pentru a vedea condițiile în care trăiește și unde se „antrenează”.

Castigator Transforma Ulita in stadion-1Pe Ionel l-au găsit în curte, o curte fără gard unde printre bălării și rufe întinse la uscat se juca alături de fratele său mai mic cu o minge.

I-au înmânat diploma de câștigător și i-au spus să se pregătească pentru că va trebui să facă deplasarea în Franța alături de tricolori și de delegația Federației Române de Fotbal.

 

Castigator Transforma Ulita in stadion-6„ Și eu și Belodedici ne bucurăm că am putut să dăm șansa unui copil să vadă Franța. În al doilea rând cred că și domnul președinte al Consiliului Județean și A.J.F.   vor ajuta în continuare acest copil. Sunt mulți copii în asemenea situație, dar eu cred că atunci când faci o bucurie unui copil este cel mai frumos lucru. Noi azi am avut posibilitatea să îi dăm o șansă unică la care probabil nu visa și acum probabil că și el, și frații lui, și cunoscuți și prietenii vor merge la fotbal pentru că fotbalul îți dă o anumită șansă  și ei au și exemple precum Bănel Nicoliță sau Ilie Dumitrescu, care au reușit prin fotbal. Noi trebuie să ne căutăm copii. Pe uliță îi găsim”, a declarat fostul internațional Jean Vlădoiu.

 

Castigator Transforma Ulita in stadion-2 „Ionel a fost selecționat să meargă la Campionatul European și azi am venit să îi aducem diploma și să îl anunțăm să se pregătească. Am auzit de condițiile în care stă și cum trăiește. Și eu am crescut tot într-un sat, lângă stadion, și am avut condiții mai vitrege și știu ce înseamnă. Eu cred că experiența asta și-o va aminti cu drag când va fi mare”a adăugat și fostul jucător al Stelei, Miodrag Belodedici.

 

Castigator Transforma Ulita in stadion-10La rândul său, impresionat de condițiile în care trăiesc micul fotbalist și familia sa, președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, a hotărât să îi dea o mână de ajutor și l-a rugat pe primarul comunei să vină cu părinții  băiatului la sediul instituției de pe Bălcescu pentru a solicita un ajutor de urgență cu care să reușească să își amenajeze cât de cât locuința dar și să-i poată cumpăra micului fotbalist un costum cu care să facă deplasarea în Franța.

„Noi trebuie să sprijinim copiii talentați pentru a scoate și  Buzăul un pic din anonimat pentru că dacă este să vorbim de fotbal, în afară de Viorel Ion, Ilie Stan și acum poate Crețu care joacă în Germania, noi fotbaliști celebri cu origini buzoiene nu prea am avut. Acum trebuie să facem ceva pentru că ăsta este rolul nostru, al autorităților județene și al meu ca președinte al AJF. Noi trebuie să găsim și să sprijinim aceste talente”, a mai declarat președintele AJF Buzău, Adrian Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.