Scandal de proporții în ultima ședință de Consiliu Local de la Vernești. Primarul Daniel Năstase NU mai candidează

0
1665
  1. Ziua-comunei-Vernesti-2015-12
  2. Pacaleala

UPDATE: Acesta a fost mesajul primarului comunei Vernești, Daniel Năstase, pentru contracandidații săi cu ocazia zilei de 1 aprilie.

Ședință de Consiliu Local cu scântei în ultima zi a lunii martie, în comuna Vernești. Primarul Daniel Năstase s-a luat la ceartă cu mai mulți aleși locali care și-au manifestat intenția de a candida la alegerile locale pentru prima funcție din comună pe listele a diverse formațiuni politice. Scandalul a pornit de la faptul că Năstase, care este și președintele organizației locale a PSD, ar fi vrut să retragă sprijinul politic a nu mai puțin de 6 consilieri, însă restul aleșilor nu au achiesat la decizia primarului. Drept urmare, Năstase a părăsit ședința și a anunțat că nu mai candidează.

„Am luat decizia să nu mai candidez pentru funcția de primar al comunei Vernești ca urmare a numărului mare de persoane care și-au anunțat până acum intenția de a candida pentru fotoliul de primar al comunei. Am ajuns ca la Vernești să avem anunțați până la acest moment nu mai puțin de 11 candidați, adică mai mulți decât în municipiul reședință de județ. Ceea ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul că dintre aceștia, 6 sunt consilieri în funcție aleși pe liste PSD, care au bătut palma cu diverse formațiuni politice. Am propus în ședința Consiliului Local retragerea sprijinului politic a celor 6 și implicit încetarea înainte de termen a mandatelor de consilieri locali. Cum ceilalți consilieri nu au fost de acord, am ajuns la concluzia că mai bine mă retrag ca să nu am surpriza ca în alegeri să mă trădeze tocmai niște oameni pe care eu mă bazez. Mâine(nr. vineri) am să înștiințez și conducerea Organizației Județene a PSD Buzău să își găsească alt candidat și să facă cum consideră că este mai bine”, a declarat pentru Observatorul Buzoian, primarul comunei Vernești, Daniel Năstase.

Conform unor informații de ultimă oră, Daniel Năstase va râmâne în funcția de primar al comunei până la finalul mandatului, deși inițial anunțase că va demisiona.

Daniel Năstase este primar al comunei Vernești din luna iunie a anului 2012 iar în mandatul 2008-2012 a ocupat funcția de viceprimar. Năstase a fost ales primar pe liste PNL dar a trecut la PSD în toamna anului 2014, partid care l-a desemnat în forurile județene drept candidat pentru funcția de primar al comunei Vernești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.