Scandal de proporții aseară, pe holurile Spitalului Județean Buzău unde medicii au dus un bărbat de 59 de ani din Vadu Pașii, surprins la volanul unui camion, pe drumul județean 203 K.

Bărbatul care era băut bine și care abia își menținea echilibrul, a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, după ce a refuzat să fie testat cu aparatul Drager. Odată ajuns la spital,  buzoianul a început să arunce cu înjurături în stânga și-n dreapta, ameninându-i cu bătaia pe toți cei care i-au ieșit în cale. Până la urmă, pentru că risca să rănească pe cineva, bărbatul a fost imobilizat şi încătuşat.

Scandalul a continuat, individul refuzând până la urmă și efectuarea examenului clinic şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  Poliţiştii l-au dus la sediul Poliţiei municipiului Buzău, unde i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei. Peste noapte, bărbatul a dormit ”la răcoare”.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.