Un buzoian de 76 de ani a rămas, ieri, fără bani și acte după ce un brăilean i-a arătat câteva procedee de autoapărare. În timp ce se deplasa pe strada Aleea Sporturilor, bătrânul a fost acostat de un necunoscut care, sub pretextul că îl cunoaşte, a intrat în vorbă cu el, iar la un moment dat a început să îl prindă de haine şi să îi arate anumite „procedee, aşa cum fac la sala de sport”.
După ce și-a finalizat „demonstraţia”, necunoscutul s-a făcut nevăzut luând cu el și portofelul septuagenarului. Constatând lipsa banilor bărbatul a mers la Poliție unde a reclamat furtul iar oamenii legii l-au identificat pe autor după o oră de căutari. Poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Buzău au depistat în zona staţiei CFR un grup de trei brăileni, cunoscuţi cu astfel de „preocupări”printre care bătrânul l-a recunoscutpe cel care dispărus-se cu banii săi.
În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Buzău, s-a stabilit că suspectul este un brălean, în vârstă de 37 de ani asupra căruia au fost găsiți și banii sustrași.
Bîrbatul de 37 de ani a fost reținut de polițiștti pentru 24 de ore iar cercetările continuă, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.