
O femeie de 52 de ani din satul Găvănești a sfârșit aseară, în mod tragic, după ce locuința abia renovată i-a fost cuprinsă de flăcări și a ars ca o torță. Pompierii s-au chinuit mai bine de trei să stingă incendiul care a mistuit pînă la urmă întreaga casă. Şi localnicii au dat o mână de ajutor, însă cu toate acestea nimic nu s-a mai putut salva.
Tatăl femeii le-a povestit anchetatorilor că şi el a fost pe punctul de a sfârşi în foc. La un moment dat, bătrânul a observat fum în podul casei, a ieşit să vadă ce se întâmplă iar când a încercat să intre în casă, nu a mai reuşit. Focul cuprinsese deja întreaga locuinţă iar bătrânului i-a fost imposibil să mai intre în casă pentru a-şi salva fiica.
Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
Ciprian STERIAN









