Salariul funcționarilor din cadrul Consiliului Județean Buzău pare să fi fost, cel puțin pe vremea fostului președinte Victor Mocanu, unul deosebit de atractiv, de vreme ce foștii angajați au ajuns oameni de afaceri.  Ne referim aici la  fosta șefă a Turismului buzoian, Simona Boian, cea despre care s-a auzit, la un moment dat, că ar fi părăsit Consiliul Județean, după ce a văzut rezultatele alegerilor, luând la purtător mai multe bunuri aflate pe inventarul instituției cu pricina dar și materialele de promovare realizate în timpul mandatului său. Nu știm dacă o fi sau nu așa, însă ceea ce se poate observa cu ochiul liber este că fosta șefă a Biroului de Turism din cadrul Consiliului Județean Buzău a făcut, în doar câteva luni, saltul de la un simplu salariat la stat la cel de proprietar de salon de frumusețe de mare fiță. Ascensiunea fulminantă s-ar fi realizat, conform unor voci avizate, după ce bruneta ar fi strâns lună de lună leafa pe care o primea pentru munca prestată în slujba Turismului buzoian și nicidecum pe alte căi mai puțin ortodoxe, zvonurile răutăcioase fiind probabil izvorâte din invidie.
Dumneavoastră ce părere aveți?

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.