Primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, se declară împotriva transferului bolnavilor de COVID-19 din Adjud la Râmnicu Sărat. Într-un text postat pe contul de Facebook Cîrjan explică cum medicii Spitalului Municipal Râmnicu Sărat au fost puși în fața faptului împlinit trezindu-se la poartă cu 16 bolnavi transferați de la spitalul din Adjud. Practic, din spusele edilului râmnicean, pacienții asimtomatici și cu forme ușoare s-au transformat de la Adjud la Râmnic în pacienți cronici și cu comorbidități.
„DA, ESTE ADEVĂRAT:
au fost transferați pacienți de la Spitalul din Adjud!
Mă număr printre cei care, încă de la începutul acestei crize, am manifestat o atitudine responsabilă și echilibrată, înțelegând că rolul nostru, al celor care luăm astăzi decizii la nivel local sau central este acela de a căuta soluții și rezolva probleme, nicidecum de a purta războaie la nivelul declarațiilor. Chiar și atunci când deciziile luate la nivel guvernamental nu ne-au fost pe plac (exemplu – decizia Ministerului Sănătății de a transforma Spitalul Municipal în unitate COVID-19 și închiderea Policlinicii), am înțeles că trebuie să ne subordonăm unui plan național și asta am făcut!
Zi de zi, timp de 57 de zile, socotind de la prima ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, ne-am străduit să luăm cele mai bune măsuri la Râmnicu Sărat ca, împreună cu cele dispuse la nivel național, să trecem cu bine de aceasta perioadă dificilă.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi, însă, depășește orice limită și mă determină să afirm public dezaprobarea mea față de decizia de a transfera pacienți de la Spitalul din Adjud.
Hotărârea aparține Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției, care a decis să transfere pacienți din județul Vrancea către unități spitalicești din Brăila și Râmnicu Sărat. Astfel, printr-o adresa transmisă CJCCI Brăila și Buzău, s-a decis ca 20 de pacienți de la Spitalul Municipal Adjud să fie transferați la Spitalul de Urgență Județean Brăila și 30 de pacienți de la Focșani să fie transferați la Râmnicu Sărat, toți “pacienți asimptomatici și forme ușoare”, conform textului adresei.
După mai multe ore în care au fost date dispoziții contradictorii, am fost informați că nu se va realiza acest transfer. Și totuși, 16 pacienți au ajuns la poarta spitalului din municipiu nostru și, conform uzanțelor, au fost preluați de personalul medical.
Cel mai grav lucru nu a fost faptul că nu a fost nimic clar în această decizie ci că cei mai mulți pacienți veniți de la Adjud nu sunt “asimptomatici și forme ușoare”, conform precizărilor transmise, ci pacienți cronici și cu comorbidități, care erau internați de una, două sau trei săptămâni și care au fost nevoiți să facă față acestui transport.
Urmare a acestor evenimente, am transmis deja o adresă Instituției Prefectului județului Buzău în care am cerut lămuriri cu privire la modul în care pacienții au fost transferați. De ce au ajuns pacienții de la Adjud la Râmnicu Sărat și nu la Brăila, conform adresei și de ce se vorbește de pacienți cu forme ușoare, când în realitate aceștia sunt cu probleme?
Sunt întrebări care așteaptă răspuns și, mai ales, sunt situații care nu trebuie să se mai repete!
Dincolo de toată această telenovelă, sunt însă foarte convins ca pacienții veniți astăzi au primit o șansă în plus la viață! Le doresc să se întoarcă acasă cu bine și să nu devină victime ale unor decizii luate pe genunchi!
Aceasta este o mică parte a unei realități greu de acceptat dar pe care suntem datori, noi, cei responsabili, să o susținem prin toate mijloacele!
P.S.
Îi avertizez pe deontologii de ocazie și postacii de profesie să se abțină să ne mai facă morală! Lăsați politica pe altă dată și faceți în dreptul vostru ceea ce trebuie, curând va veni și ziua în care vom arăta lumii ce am făcut fiecare!