Consiliul Județean va organiza în acest an cea de-a treia adiție a festivalului Buzău Fest, manifestare de promovare a județului Buzău din punct de vedere turistic, cultural și istoric. Ediția din acest an este programată în intervalul 30 mai-3 iunie și va include în program manifestări dedicate copiilor dat fiind că pe data de 1 iunie se sărbătorește Ziua Internațională a Copilului. Nu vor lipsi din program parada cu torțe pe străzile orașului, atelierele și concertele de la Sărata Monteoru dar și o serie de surprize în premieră pe care organizatorii le vor dezvălui pe parcurs.

„Cred că o să facem o tradiție din acest festival al Buzăului. Anul acesta este legat și de Ziua Internațională a Copiilor și vor fi manifestări și în municipiul Buzău. Cu o zi înainte de parada cu torțe vor fi evenimente pentru copii. Parada cu torțe va avea elemente noi, o sa ieșim puțin din tiparul anilor trecuți și vom aduce și alți participanți pe lângă cei de la Garda Apulum. Vor fi elevi de la licee din oraș dar și alte surprize. Manifestările vor fi tot în stațiunea Sărata Monteoru și vor fi și altfel de evenimente cu implicarea copiilor.  O altă surpriză la care ne-am gândit special pentru cei mici vom oferi, pe lângă celelalte evenimente, un spectacol susținut de Gașca Zurli la Sala Sporturilor”, a declarat Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.