Clubul bucureştean GTC Motorsport împreună cu Red Bull va invită şi în acest an la cea de-a V-a ediţie a Campionatului Naţional de Off-Road ce se va desfăşura  la Sărată Monteoru între 15  şi 18 septembrie. În competiţie s-au înscris deja 56 de echipaje însă organizatorii se aşteaptă la o participare și mai numeroasă.

„GTC TROPHY 2016 – Ziua cea mai lungă”este un concurs unic, în care poţi să-ţi testezi abilităţile off-road, capacitatea de efort dar şi să-ţi faci propria strategie. De vineri până sâmbătă, trasee de zi şi de noapte; tu decizi când mergi şi când stai, cât dormi, cât stai în pauzele de masă… Competiţia se va desfăşura conform Regulamentului Sportiv CNOR, completat de Regulamentul Particular GTC Trophy 2016.

Anul acesta, concursul îmbină rigoarea şi performanţă unei etape de campionat naţional cu ineditul formatului special „Ziua cea mai lungă’’, care presupune parcurgerea probei de traseu într-un interval maxim de 24 de ore, mergându-se astfel ziua dar şi noaptea pe cei 180-250 de km off-road pentru fiecare clasa.

Competiţia este compusă din proba de Trial – Vineri 16.09 de la ora 10.00 şi din proba de Traseu, care are 2 stagii de traseu, fiecare cu câte 2 secţiuni – în total 4 secţiuni de traseu; abordarea acestora se face consecutiv, având între ele Stop-Timp. Startul în proba de Traseu se va lua Vineri, începând cu ora 15.00. Fiecare echipaj va avea la dispoziţie un timp maxim de 24 de ore, care va include timpul efectiv de parcurgere a traseului şi timpul petrecut în cele 3 Stop-Timp dintre secţiuni, pentru masă, somn, alimentare combustibil sau/şi reparare maşină.

Lupta crâncenă, tipică unei etape de campionat se va împleti cu farmecul unui format de concurs ce s-a dovedit spectaculos în 2015 şi care-ţi va oferi amintiri de neuitat. Evenimentul va fi completat de surprizele oferite de către organizatori şi o organizare bună, conform tradiţiei GTC.

Clase competiţionale: Standard, Open şi Extrem – cu punctare în Clasamentul Campionatului Naţional de Off-Road şi clasa Hobby – clasa destinată tuturor posesorilor de maşini 4×4, indiferent de dotare, care îşi doresc să participe la o aventură off-road, alături de profesioniştii acestui sport.

Clasa Hobby va avea licenţe FRAS one-event gratuite şi se va desfăşura conform Regulamentului Particular GTC Trophy 2016 – Anexă B. Probele clasei Hobby sunt: parcurgere traseu pe track- cu căutare de CP-uri, proba îndemânare 4×4 tip Trial, şcoală off-road.

Competiţia se va desfăşura în aceeaşi locaţie, Sărată-Monteoru, judeţul Buzău, cu secretariatul şi parcul tehnic la Hotel Cazino; cazarea va fi asigurată la hotelurile şi pensiunile din staţiune, clasificate cu 3 stele.

Program GTC Trophy 2016

Joi 15.09

17.00-22.00: Înscriere concurenţi – Secretariat, Hotel Cazino

Vineri 16.09

07.30-09.00: Mic Dejun

09.00: Şedinţa tehnică – Hotel Cazino

10.00-14.00: Trial – Sărată Monteoru

15.00-16.00: START – Parcare centru, Sărată Monteoru

Vineri seară: Stop Timp 1 – Pauză masă –  Fermă Dacilor, Tohani

Vineri noaptea: Stop Timp 2 – Finish Stagiul 1 / Start Stagiul 2

– Trecere prin Sărată Monteoru

(se poate face pauză de dormit, alimentare cu combustibil, reparare maşină)

Sâmbătă 17.09

Stop Timp 3 – Pauză mic dejun – La Motoare Club, Hales

FINISH – Sărată Monteoru ( în maxim 24 ore de la Start)

20.00: Masă festivă + GTC Party – Hotel Cazino

Duminică 18.09

08.00-10.30: Mic Dejun

10.30: Festivitatea de Premiere – Hotel Cazino

11.15: Conferinţă de Presă – Hotel Cazino

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.