Cei patru stranieri din lotul Gloriei Buzău şi anume Charles Mendy, Nimaga Mahamadou, Raymond Fenny şi Francis Yagremongo, toţi jucători de culoare au fost jigniţi de către o persoană din lumea fotbalului local. Este vorba despre fostul preşedinte al clubului Petrolul Berca, Costel Boeru care zilele trecute, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune buzoian nu s-a sfiit să-i numească pe fotbalişti menţionaţi, cioroi! Indignaţi de această afirmaţie, jucătorii în cauză sunt decişi să sesizeze ambasadele ţărilor din care provin, Ghana respectiv Franţa care la rândul lor să-l reclame pe Boeru la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
,,Suntem foarte supăraţi că într-o emisiune de la un post de televiziune local o persoană a făcut discriminare împotriva noastră. Am fost jigniţi însă noi am venit aici să realizăm ceva. Avem meseria noastră şi inimă pentru ceea ce facem şi nu este deloc normal să ne jignească cineva. În primul rând suntem cu toţii oameni indiferent de rasă. Vom face o plângere către ambasadori pentru a o trimite mai departe”, a declarat Charles Mendy.
,,Sigur că băieţii s-au supărat după ce la o emisiune, acel om de fotbal i-a numit cioroi. Indiferent de culoare sunt jucătorii Gloriei Buzău iar clubul trebuie să-i apere fiindcă aşa mi se pare normal. Îmi pare tare rău că în acest secol după ce noi românii suntem catalogaţi în străinătate aşa cum se ştie facem şi noi aceeaşi greşeală cu alţii”, a punctat antrenorul echipei buzoiene, Ştefan Stoica.

Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.