Consiliul Județean Buzău primește cea mai mare sumă din banii alocați de Guvern pentru înlăturarea efectelor inundațiilor din primăvară. Din totalul de 9.914 milioane de lei Consiliului Județean îi revin 8.927 milioane de lei deși în nota de fundamentare înaintată Guvernului, solicitarea autorităților județene era de trei ori mai mare. Banii alocați trebuie cheltuiți în mod normal până la final de an însă o destinație clară a acestora se va stabili împreună cu comisia tehnică, luni, după ce se vor inspecta drumurile județene cu probleme.

„Suma solicitată de noi a fost de 27 de milioane de lei din care am primit aproape 9 milioane. E clar că banii nu sunt suficienți însă sunt absolut necesari pentru a putea demara lucrările la drumurile afectate de inundații . Urmează ca luni să mă sui în mașini cu membrii comisiei tehnice și să stabilim care sunt lucrările prioritare mai ales că banii trebuie cheltuiți până la final de an iar timpul este destul de scurt”, a declarat Petre Emanoil Neagu pentru Observatorul Buzoian.

Printre lucrările care trebuie executate pe drumurile județene se numără refacerea DJ220  pe o lungime de 12 km intre Murgești-Pardoși-Buda dar și o porțiune de 2200 de metri ion localitatea Pardoși, decolmatarea și recalibrarea albiei podului peste Câlnău din comuna Pardoși aflat pe același drum județean 220, refacerea DJ 205 la Breaza și Fințești, refacerea DJ 203 L la Bozioru, refacerea DJ 102F  Berca-Chiliile, refacere DJ204M Jgheab, , refacere DJ102B, refacere DJ 203K Lopătari-Luncile-Plaiul Nucului-Gura Teghii și refacerea DJ 220A la Policiori.

Restul banilor alocați de Guvern adică aproape 1 milion de lei urmează să fie împărțiți între un oraș și 7 comune afectate de inundații după cum urmează:

Orașul Pătârlagele va primi 71 mii lei

Comuna Tisău va primi 38 de mii de lei

Comuna Valea Salciei 97 mii lei

Comuna Merei 117 mii lei

Comuna Cozieni 230 mii lei

Comuna Cănești 64 mii lei

Comuna Unguriu 101 mii lei

Comuna Odăile 269 mii lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.