Aproximativ 250 de tone de furaje au fost mistuite de flăcări, miercuri noapte, în satul Călugăreni din comuna Poșta Câlnău. Incendiul a izbucnit în jurul orei 22.00 iar localnici spun că cel mai probabil baloții de paie s-ar fi aprins în urma focului pus intenționat de cineva. Sătenii chiar bănuiesc despre cine ar fi vorba însă cum totul a fost la adăpostul întunericului nimeni nu a observat nimic.
Furajele reprezentau hrana pentru cele 60 de bovine ale unui localnic care deține o microfermă și care se află, conform martorilor, într-un litigiu cu o familie din același sat. Localnicii spun că de curând proprietarul furajelor ar fi mers la familia cu care se află în litigiu cu un executor judecătoresc și cel mai probabil acest lucru i-a înfuriat pe cei bănuiți că ar fi dat foc baloților de paie.
Incendiul a fost anunțat de localnicii care au văzut flăcările iar pompierii au ajuns la fața locului cu 2 autospeciale dar nu au mai putu face nimic pentru salvarea furajelor. Intervenția angajaților ISU s-a limitat la supravegherea zonei și acționarea cu apă astfel încât focul să nu se extindă și la proprietățile din apropiere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.