Un tânăr de 26 de ani din localitatea Glodeanu Siliștea care a comis o crimă în Italia și a fugit, a fost prins de polițiștii buzoieni de la Compartimentul Urmăriri la finele săptămânii trecute pe raza municipiului Buzău.
Individul a omorât în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 2015 un bărbat la Roma și imediat a părăsit locul faptei ajungând la scurt timp în România. Victima buzoianului era un cetățean de origine germană stabilit de mai mulți ani la Roma, atât victima cât și agresorul fiind cunoscuți cu orientări homosexuale.
Potrivit jurnaliștilor italieni, victima buzoianului, un cetățean german de 49 de ani, CEO al unei companii specializate în distribuția de parfumuri si cosmetice, a fost găsită cu gâtul tăiat şi cu răni la nivelul craniului,buzoianul provocând un incendiu în apartamentul în care s-a produs omorul, cu intenția de a-și şterge urmele. Anchetatorii au considerat cazul ca o crima pasională între partenerii homosexuali.

Individul a fost reținut de oamenii legii întrucât autoritățile din Italia au emis pe numele său un mandate European de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
„Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și ulterior magistraților Curții de Apel Ploiești, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Ulterior el a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Buzău, până la definitivarea procedurilor întreprinse în vederea predării către autoritățile italiene”, se arată în comunicatul de presă remis de biroul de presă al IPJ Buzău.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.