Trei punți pietonale vor fi construite în acest an la Mânzălești în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală. Două dintre punți vor fi construite peste pârâul Slănic și una peste pârâul Jgheab.
„A fost semnat contractul de finanțare, contractul de execuție a lucrărilor, s-a ținut licitația și urmează ca în zilele următoare constructorul să vină, să facă organizarea de șantier și să înceapă lucrările. Valoarea totală este de 1.886.000 de lei și din câte am discutat cu constructorul, sperăm ca cele trei punți să fie gata curând”, a declarat primarul comunei Mânzălești, Valeriu Beșliu.
De cele 3 punți vor beneficia peste 150 de familii dar și elevii din toată comuna care trebuie să treacă fluxul de apă pentru a ajunge la ore. Acum, traficul se desfășoară pe niște punți construite în anii 70, care necesită reparare în fiecare an. După ce noul proiect va prinde viață, cele 3 noi punți pietonale vor fi construite cu picioare forate, pe un schelet metalic, betonate și ulterior asfaltate, astfel încât rezistența să fie sporită și să nu se mai cheltuie anual bani grei pentru repararea lor.
[…] De cele 3 punți vor beneficia Sursă știre […]
multumim domnului primar pentru posibilitatea ca elevii nostri sa treac pe o punte normala la scoala