Tupeul și minciuna sunt principalele arme folosite de candidați în lupta electorală. O dată la 4 ani, atunci când vin în fața oamenilor simpli să le ceară votul, politicienii uită subit de tot ceea ce au făcut în trecut și, nu de puține ori își arogă merite cu care nu au nici în clin, nici în mânecă. Așa se întâmpla bunăoară cu candidatul ARD pe Colegiul 4 Deputați, Valeriu Alecu, ales deputat pe listele PDL în decembrie 2008. În speranța că va obține un nou mandat, Alecu a trecut la împărțirea prin localitățile colegiului a unui pliant cu realizările sale ca deputat în care, absolut întâmplător, s-au strecurat o serie de greșeli ce merită reparate.
Valeriu Alecu se laudă în broșura pe care o împarte alegătorilor din Colegiul 4 Deputați cu „peste 1 milion de euro pentru reabilitarea Spitalului Smeeni”.
Bineînțeles că cei mai mulți alegători sunt tentați să ia de bună această frază mai ales că puțini știu ce s-a întâmplat de fapt la unitatea spitalicească din Smeeni.
Primăria din localitate condusă în ultimii 12 ani de Nicu Năstase a accesat în anul 2007 un proiect european pentru reabilitarea spitalului din Smeeni. Valoarea proiectului se ridică la peste 1 milion de euro însă banii provin din fonduri europene și nicidecum nu sunt fonduri atrase prin grija deputatului ales în 2008 prin redistribuire în Colegiul 4. Proiectul a fost câștigat în anul 2007 iar deputatul Valeriu Alecu a ajuns în Camera Deputaților abia în luna decembrie a anului 2008, așa că, după cum recunoaște și fostul primar din Smeeni nu a avut nici o legătură cu proiectul respectiv. Mai mult, Primăria din localitate a alocat până acum din banii pe care i-a obținut de la Consiliul Județean aproape 3 miliarde de lei vechi din cei peste 4 miliarde cu care trebuia să contribuie la cofinanțarea proiectului dar, pentru că banii europeni promiși nu au mai ajuns, perioada de implementare a proiectului a fost prelungită de mai multe ori. Inițial, proiectul trebuia să fie gata la finele anului trecut însă din pricina lipsei banilor el a fost amânat până în vara lui 2013.
Tot deputatul în funcție se laudă cu sume importante alocate localităților din colegiul său însă, Smeeniul, localitate unde Valeriu Alecu are și o prosperă afacere în domeniul agricol, a avut aproape permanent conturile blocate tocmai din lipsa banilor cu care ar fi trebuit să își plătească anumite datorii.
„La Smeeni, domnul deputat ne-a ajutat odată cu 400 de milioane și odată cu 500 de milioane în cei patru ani, în rest a mai dat bani pe la biserici că așa fac parlamentarii. Oricum, treaba lor(nr. a parlamentarilor) este să facă legi pentru ca țara să o ducă mai bine și nu să facă ceea ce se laudă ei prin comune”, a declarat fostul primar al comunei Smeeni, Nicu Năstase.
După toate aceste fapte pe care și le arogă deputatul în funcție, la finalul paginii vine și un îndemn: „Să continuăm împreună!

Ceea ce pune capac însă șirului de promisiuni pe care Valeriu Alecu vine în fața alegătorilor sunt angajamentele pe care acesta și le ia sub sloganul „CE NU VOI FACE”.
Uitând că a fost prezent și a votat ”pentru” la toate legile și ordonanțele de urgență ce au dus la diminuarea salariilor, diminuarea și impozitarea pensiilor sau majorarea cotei de TVA de la 19 la 24 la sută, Alecu susține că:

Nu voi iniția sau susține legi care prevăd:
Diminuarea sau impozitarea pensiilor
Creșterea impozitelor pe terenurile agricole
Creșterea impozitului pe locuințe
Creșterea cotei de TVA
Creșterea cotei unice
Creșterea contribuțiilor pe forța de muncă
Creșterea taxelor pe mijloacele de transport
Orice altă lege care va constitui o povară fiscală pentru populație
Ca și cum nu ar fi făcut mare parte din ceea ce se angajază că nu va mai face, deputatul Valeriu Alecu trage și o concluzie: „AM EXPERIENȚA NECESARĂ.”

Ciprian STERIAN

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.