Cinci cetățeni bulgari care vroiau să ajungă la Galați s-au rătăcit printre nămeții de zăpadă care au pus stăpânire pe zona de câmpie a județului. Din fericire, cei cinci au fost găsiți astăzi de un echipaj de deszăpezire și de paramedicii de la SMURD care se chinuie de ore întregi să ajungă la doi bebeluși de la Scutelnici, aflați în stare gravă, și care trebuie să ajungă la Spitalul Județean Buzău. Salvatorilor le-a fost extrem de greu să se înțeleagă cu bulgarii care nu cunosc nici engleza și nici francez, însă până la urmă paramedicii de la SMURD au priceput că străinii vroiau să ajungă la Galați însă GPS-ul i-a îndrumat greșit și au rămas în marea de zăpadă din care nu s-au mai putut urni. Pănă la urmă, totul s-a terminat cu bine, bulgarii fiind preluaţi de un echipaj de poliţie care i-a dus într-un spaţiu amenajat creat special pentru astfel de situaţii.

Între timp, în județul Buzău, s-a reluat circulația pe DN 2 B Buzău-limita cu județul Brăila însă numai pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mică de 3, 5 tone, mașinile cu această greutate putând pătrunde pe tronsonul abia deschis doar însoțite de echipale ale Poliției.
Rămân închise însă șoseaua europeană, atât spre Focșani cât și spre Ialomița, dar și DN 2C Costeşti – Smeeni – Padina şi DN 22 Râmnicu Sărat – limită cu judeţul Brăila, dar mai multe tronsoane județene.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.