Da, așa sunt identificați în incinta Arenei Naționale. Au multe roluri de îndeplinit, ca să folosim exact limbajul din protocolul UEFA, multe inedite pentru ceea ce știam noi că se întâmplă în fotbalul românesc. Am intrat în lumea lor prin intermediul colegului Vali Mocanu, omul cu cea mai mare vechime în meseria de jurnalist de sport din mass-media locală. Cu întreruperile lui regulate, arhicunoscute la noi, dar totuși salutat, îndrăgit și respectat la fiecare apariție a sa în peisaj. (Oprim aici laudele, pentru că apoi va interveni chiar el cu foarfeca cenzurii și va decupa o grămadă de text. )

Deci voluntarii de la EURO sunt, ca să știe toată lumea, voluntari fără salariu. Echipamentul (uniforma oficială) și cele două mese zilnice (una singură când turele sunt mai scurte) sunt așa zisa “plată” cu care sunt recompensați. Dar ei au știut asta încă din 2019 când au participat la interviurile de recrutare și la preselecții, iar scopul principal al prezenței lor la acest turneu final a fost clar: să fie pe stadion la cele patru meciuri organizate la București. Că apoi a venit pandemia și primele trei valuri ale sale, că training-urile oficiale au început abia în 2021 (deși vreo sută dintre ei deja intraseră în pâine la meciul contra Norvegiei ori la tragerea la sorți a grupelor), deja erau chestii de implementat și nu de discutat. Totul era nou, absolut nou, și doar profesioniștii din domeniu (români școliți de UEFA ori FRF) puteau prezenta protocolul strict al competiției, voluntarii SPEC așteptându-și turele cum așteptau bunicii noștri să apară americanii prin anii ’40. Cu surprize zilnice și schimbări în program, de ajunseseră să se creadă la emisiunea Andreei Marin, dar și cu ținta clara de a face Europeanul să meargă în direcția corectă și s-o facă fără sincope.

Sunt oameni care se ocupă cu direcționarea spectatorilor spre porțile de acces cele mai apropiate de sectoarele în care au locuri. Alții îi așteaptă la turnicheți și le prezintă noul model de bilet electronic, activat prin Bluetooth, iar o altă trupă este pe culoarele de intrare în stadion și în absolut toate sectoarele de scaune rezervate fanilor. Că sunt doar 25% dintre bilete vândute, poate fi numit un avantaj, o afluență de cinzeci de mii de oameni poate ar fi fost o sarcină prea mare pentru cei 170-180 de oameni de la “mobility”. Adică cei ce fac oamenii să se miște, să se deplaseze în ziua jocului de la câțiva kilometri de căile de access spre stadion și până la locurile pe care le-au cumpărat încă din 2019, mare parte dintre ei. Trupa de la “sustenability” ajută în cazurile medicale sau în cele în care sunt implicate familii cu copii mici, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor. Cei de la “ticketing” rezolvă eventualele cazuri de schimb de locuri de la o peluză la alta (în cazul grupurilor oraganizate cu suporteri dintr-o singură țară) sau de la nivelul trei spre unu, atunci când cineva are probleme cu senzația de vertigo și rău de înălțime. Pentru că la inelul trei, dincolo de rândurile 10-15, chiar ți se pare că plutești pe nori!

Am văzut și o recuzită specială cu niște mâini imense, fosforescente, ale căror degete arătătoare indicau direcțiile spre porțile de acces, niște palete de tenis de dimensiuni uriașe cu mesaje vizând distanțarea fizică, steaguri de luptă în spatele oamenilor din trupele mobile de “info point” care să le atragă atenția tuturor că ei pot rezolva probleme și da sfaturi utile. Și multe altele de care nu-mi amintesc acum, dar pe care spectatorii de la primele meciuri le-au remarcat cu siguranță.

Valul de simpatie de care oamenii în albastru se bucură în aceste trei săptămâni de fotbal de la București este imens. Mesajele din social-media sunt doar favorabile și de susținere, pentru că tinerii voluntari (deși omul nostru se apropie de 50 și e unul dintre veterani, iar când zic asta voi știți că se potrivește în toate sensurile acestui cuvânt) au lăsat de-o parte grijile zilei, studenții și-au susținut examenele de vară on-line chiar din stadion, iar entuziasmul lor crește de la meci la meci. Optimea de finală de săptămâna viitoare le va tripla numărul de spectatori din tribune, deci experiența acumulată în meciurile din grupa C îi va împinge să-și depășească limitele.

Au ei un motto la intrarea din Volunteer Center, un citat din Maya Angelou, iar mie mi s-a părut de-a dreptul genial: “Am învățat că oamenii vor uita ceea ce ai spus, vor uita ceea ce ai făcut, dar niciodată nu vor uita ceea ce i-ai făcut să simtă!”

P.S. Mulțumim lui Vali și colegilor săi pentru valul de fotografii cu care au ajutat la realizarea acestui material! Iar episodul final îl vom dedica exact acestei echipe de la “Spectator Services” și oamenilor săi speciali coordonați de D-na Consuela Dincă!

A consemnat Giorgio Ivan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.