Misterul crimei comise la comandă în vara anului 2010 în cartierul Dorobanți a fost rezolvat de procurorii buzoieni. Persoanele vinovate de uciderea buzoianului Ștefan Bran au fost trimise ieri în judecată de procurori iar Tribunalul Buzău va trebui să decidă ce pedepse merită indivizii.
Procurorii au stabilit că cea mai mare vină pentru uciderea lui Ștefan Bran o poartă Marian Stoican, cel care a pus la cale planul diabolic și care a plătit alți indivizi pentru a-l duce la îndeplinire.
Anchetatorii au stabilit că Stefan Bran și soția acestuia ar fi lucrat o perioadă la societatea din Capitală a lui Marian Stoican după care ar fi decis să se lanseze în afaceri pe cont propriu și au înființat o firmă cu același profil de activitate în Buzău. Ideea lui Ștefan Bran de a înființa o firmă concurentă nu i-a picat deloc bine lui Marian Stoican, care i-ar fi tocmit pe Aurel Stoica, Trandafir Ionel, Năstase George Adrian şi Velicu Spiridon să îi aplice o corecție fizică fostului angajat. Pentru a-și duce la îndeplinire planul, cei patru indivizi l-au cooptat în gașcă pe Dănuț Gheorghe, boxer de performanță, cel care i-a aplicat lui Ștefan Bran lovitura mortală în dimineața zilei de 18 august 2010 primind în schimb 40 de milioane de lei.

Dănuț Gheorghe a fost prins și condamnat inițial la 10 ani de închisoare iar ulterior pedeapsa a fost redusă la 8 ani, în prezent cauza fiind în recurs. Cercetările au continuat și anchetatorii au stabilit că principalul vinovat de cele întâmplate se face Marian Stoican a cărui acțiune a fost considerată una de tip mafiot. Bucureșteanul a fost arestat preventiv în timp ce ceilalți complici, cu excepția boxerului Dănuț Gheorghe și a lui Aurel Stoica arestat în altă cauză, vor fi judecați în stare de libertate.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.