Astăzi, de la ora 20.00, Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău va găzdui o nouă confruntare din cadrul Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana României, Handbal Club Municipal Constanţa va disputa al treilea meci din grupă împotriva campioanei Sloveniei, Cimos Koper. Cum HCM nu îşi mai permite nici un pas greşit în lupta pentru calificarea în optimile de finală, o victorie în fața slovenilor este absolut necesară. Pentru asta, handbaliștii constănțeni au nevoie, pe lângă o zi bună, și de aportul publicului buzoian. Pe de altă parte, Cimos Koper nu este deloc un adversar comod, campioana Sloveniei demonstrând că are ambiţii mari în acest sezon.
Și, din păcate, HCM Constanța se confruntă şi cu câteva probleme de efectiv. Alexandru Stamate, Adzic şi Şimicu au lipsit de la primul antrenament din această săptămână, fiind incerți pentru jocul din această seară.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.