Uniunea Asociațiilor de Proprietari Buzău a decis să se implice în schimbarea legii electorale care stabilește modalitatea desemnării consilierilor locali. Pentru aceasta, vicepreședintele UAP Buzău, Constantin Ionescu, a întocmit o scrisoare prin care solicită ca și consilierii locali să fie aleși prin vot uninominal, la fel ca parlamentarii. Ideea vicepreședintelui UAP Buzău a fost preluată imediat de Liga Națională „Habitat” și înaintată deja Ministerului Administrației și Internelor .
UAP Buzău consideră că prin modificarea Legii 215 în sensul introducerii votului uninominal pentru consiliile locale și județene se va asigura responsabilizarea consilierilor locali față de alegători, implicarea sporită a alegătorilor în selectarea celor aleși in Consiliile Locale, eliminarea multor candidați anonimi sau chiar candidați pe care alegătorii nu doresc să-i voteze, dar care sunt favorizați de  structurile de conducere ale partidului lor prin introducerea pe liste.

Totodată, Uniunea Asociațiilor de Proprietari Buzău face apel la toți parlamentarii buzoieni să sprijine amendamentul trimis deja la Ministerul Administrației și Internelor.
Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Propunere de prostănac.
    Nu mai ai şanse să te nominalizeze PNL-ul în lista sa, sau crezi că ai mai multe şanse pe vot uninominal, având în vedere slaba susţinere la nivel de Municipiu a partidului pe care ţi l-ai ales, după cel puţin 3 transferuri făcute de tine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.