Mihai Margineanu-1
Primăria este dispusă să cumpere Patinoarul Ice Magic din Buzău după ce Gheorghe Chiru, proprietarul firmei cu care Primăria are încheiat un contract de asociere în participațiune, a venit în ședința CLM și le-a spus aleșilor că nu mai este dispus să continue afacerea, dar ”pentru sănătate buzoienilor”, ar vrea ca municipalitatea să preia obiectivul, restituindu-i sumele investite.

Ulterior, conducătorul ședinței a cerut aleșilor municipali un aviz de principiu pentru demararea negocierilor cu societatea Elcar Gid, solicitare aprobată în unanimitate de consilieri.

La finalul ședinței CLM, primarul Boșcodeală a declarat că Primăria este dispusă să achizioneze în viitor Patinoarul, deși proprietarul Elcar Gid a avansat o sumă ce depășește un milion de euro:

”Primăria este dispusa să cumpere ambele imobile de foarte mult timp , atât Patinoarul cît și Bazinul Olimpic, a existat avzz de principiu în Consiliu Local pentru cumpărarea acestora. Bazinul nu putea fi cumpărat, nu aveam dreptul să cumpărăm clădiri. ÎN cazul patinoarului rămâne să se facă o expertiză, să vedem ce facem. Dacă nu e clădire se poate achiziționa, pe baza expertizei negocierii si a hotărârii de CLM, vom prevedea sumele necesare în bugetele anilor viitori. Nu ne vom grăbi să achităm într-un singur an, că sunt multe lucruri de făcut”, a declarat primarul Boșcodeală.

Edilul municipiului a dat asigurări că și în iarna aceasta amatorii de patinaj vor putea merge la patinoar să se distreze. De asemenea, 15 mii de elevi vor beneficia ca și în anii trecuți de intrare gratuită.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.