Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău
Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău

Pe 18 mai, aspiranții la postul de inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar Buzău vor susține examenul pentru câștigarea funcției. Concursul se va susține la București, la Ministerul Educației.
La Buzău, sunt două cadre didactice care râvnesc la această funcție: Daniela Palcău, actualul inspector şcolar general adjunct şi profesorul de istorie Dumitru Săndulache de la Colegiul Agricol din municipiu reședință de județ.

Examenul va consta într-un test scris din managementul educaţional şi administrativ, o probă de evaluare a CV-ului şi un interviu de prezentare a ofertei manageriale. Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să întrunească la fiecare probă un minimun de 70 de puncte.
Și tot pe 18 mai este programat şi examenul pentru postul de director al Casei Corpului Didactic, post pentru care la Buzău concurează doar actualul șef al instituției, Vasile Ion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.