vaccin
Virușii par a fi pe ducă. În ultima săptămână, numărul buzoienilor care au ajuns la medic cu simptome specifice afecțiunilor de sezon ori cu pneumonie a scăzut considerabil, raportând la săptămâna de dinainte, dar și comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, potrivit raportărilor realizate de epidemiologii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Buzău în săptămâna 6-12 aprilie, s-au înregistrat 289 de viroze respiratorii cu 2 persoane internate, în timp ce în săptămâna 30 martie-5 aprilie, numărul acestor afecțiuni a fost de peste 5 ori mai mare, înregistrându-se 1571 de iacrs-uri.
Scădere importantă și la capitolul pneumonii unde în ultima săptămână au fost diagnosticate 72 de cazuri cu 4 spitalizări față de 692 în săptămâna de dinainte.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul afecțiunilor respiratorii este mult redus, ceea ce ne face să credem și să sperăm că am scăpat de riscuri iar în viitorul apropiat vor fi tot mai puține cazuri de răceli.
De menționat că în ultima vreme, în județul Buzău, nu s-a mai înregistrat nici un caz de gripă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.