Pregătirile pentru vizita din această seară a premierului Emil Boc sunt în toi. După ce a fost schimbată locația de la Consiliul Județean la sala Teatrului George Ciprian, pe motiv că la prezentarea moțiunii Boc ar lua parte mai puțini susținători decât se estimase inițial, nici ultima locație nu pare pe placul organizatorilor. Surse din rândul democrat liberalilor buzoieni susțin că organizatorii evenimentului se tem ca numărul participanților la prezentarea moțiunii lui Boc să nu fie prea mic iar sala să pară goală.
Cum singurii susținători declarați ai actualului șef al PDL sunt senatorul Viorel Constantinescu și deputatul Valeriu Alecu, cel din urmă a fost nevoit să se ocupe personal de aranjarea scaunelor în sala unde premierul se va întâlni cu simpatizanții, câți or mai fi la număr. Nici timpul pe care Emil Boc si delegația care îl însoțește, îl vor aloca vizitei de la Buzău nu este prea mare, oficialii de la București urmând să stea în județ cel mult două ceasuri.
Conform directorului Teatrului George Ciprian, Marilena Țepuș, ”Emil Boc a închiriat sala la tarif normal, la fel ca orice om, 500 de lei pe oră”, însă din câte a înțeles sursa citată nici măcar un ceas n-ar dura discuțiile la care Emil Boc i-a invitat pe democrat liberalii buzoieni.
Dincolo de câți simpatizanți va avea premierul la vizita de astăzi, susținătorii declarați ai lui Emil Boc, s-au preocupat serios de toate detaliile, astfel încât șeful lor de partid să se simtă bine în județul în care președintele PDL Buzău, Cezar Preda și implicit cei mai mulți membri, îl susțin pe contracandidatul său, Vasile Blaga.
De pildă, deputatul Valeriu Alecu a aranjat cu mânuțele lui scaunele și mesele în sala Teatrului George Ciprian, acolo unde va avea loc prezentarea moțiunii cu care Boc speră să câțtige un nou mandat la șefia PDL. Conștiincios, parlamentarul buzoian a fost suprins de obiectivul foto chiar în timp ce punea la punct ultimele amănunte pentru ca vizita liderului de la București să decurge în condiții cât mai bune.
Deși s-a arătat deranjat de aparatul de fotografiat, deputatul Valeriu Alecu a recunoscut că este singurul care se ocupă de aranjarea scaunelor în sala unde va avea loc evenimentul, asta demonstrând practic faptul că majoritatea democrat liberalilor buzoieni a fost direcționată către susțierea unui alt candidat la conducerea PDL, respectiv Vasile Blaga.
”Vă rog, fără fotografii! Nu eu trebuia să aranjez scaunele, dar, se pare, că nu este nimeni aici ca să facă acest lucru. Am ales această locație pentru că domnul președinte (nr. Emil Boc) nu dorește o acțiune ca cele de pe stadioane, așa ca locurile de aici sunt suficiente”, ne-a declarat deputatul, Valeriu Alecu.
Emil Boc este așteptat la Buzău, astă seară, cu începere de la ora 19.30, pentru a-și prezenta în fața membrilor PDL din teritoriu, moțiunea cu care speră că va câștiga alegerile pentru șefia partidului. După discuțiile cu membrii, Boc va participa la o scurtă întâlnire cu presa!
Revenim cu detalii!
Ciprian STERIAN