Gheorghe Ene, apreciat profesor de Limba și literatura română în satul Căldărești, Pogoanele, scriitor din generația ’80, a trecut în neființă, decesul survenind în zorii acestei zile, pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi. Trista știre ne-a fost comunicată de liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar Buzău, Gheorghe Ene fiind regretat și ca lider de sindicat în Școala Căldărești.

Născut la Căldărești în 16 octombrie 1950, Gheorghe Ene a făccut studiile la Pogoanele, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității București în 1973, unde a fost membru al cenaclului „Junimea” condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu. Începând cu 2001, scoate în satul natal revista Dincoace de pod, iar în urmă cu 8 ani, i se decernează Diploma de excelență pentru contribuția la îmbogățirea vieții culturale buzoiene. A debutat ca prozator în antologia Desant ’83. Modest, dăruit copiilor de la Căldărești, apreciat pentru discreția cu care a participat la viața literară postdecembristă, Gheorghe Ene a lăsat în urmă o moștenire spirituală accesibilă celor care i-au fost aproape ca structură intelectuală și umană.

S.D.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.