Un tânăr de 19 ani a fost găst mort duminică după amiază în gardul ghimpat ce delimitează șanțul de pe marginea drumului județean 215 A, la o distanţă de aproximativ un kilometru de satul Blăjani. Cei care l-au descoperit pe tânărul mort au fost polițiștii din localitate care au deschis deja o anchetă, pentru a afla cum s-a întâmplat nenorocirea.
În urma cercetărilor, s-a descoperit că tânărul era din comuna Beceni. Din primele verificări, a rezultat că în seara zilei de sâmbătă, acesta a consumat alcool la un bar de pe raza localităţii de domiciliu, până în jurul orei 20.00, când a plecat în stare avansată de ebrietate. La ora 21.45, a fost văzut în comuna Blăjani de un paznic, pe care l-a întrebat în ce direcţie se află satul Izvorul Dulce. Deşi paznicul i-a indicat drumul, tânărul a continuat să meargă în direcţia opusă.
Pe corpul tânărului se puteau vedea excoriaţii în zona picioarelor. Medicii legiști vor stabili însă cauzele exacte ale decesului, în funcție de aceasta, polițiștii urmând să continue cercetările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.