GALERIE FOTO: Ziua Internațională a Copilului marcată, miercuri, de Consiliul Județean prin manifestări dedicate celor mici

0
260

Ziua Internațională a Copilului a fost marcat și în acest an de Consiliul Județean printr-o serie de activități dedicate celor mai mici buzoieni. Astfel, la orele prânzului copii au fost invitați în curtea Muzeului Județean la un concurs de desene pe asfalt, concurs distins cu premii constând în dulciuri, diplome și trofee înmânate de președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

„E un lucru normat, toată lumea serbează azi Ziua Internațională a Copilului iar Consiliul Județean ca în fiecare an cinstește această zi printr-o serie de manifestări care debutează cu un concurs de desene pe asfalt cu premii constând în nelipsitele baloane, dulciuri, diplome și trofee. Manifestările vor continua și în cursul după-amiezii dar și în zilele ce urmează . Felicit atât copii cât și părinții, bunicii, educatorii și toți cei care se ocupă de copii ”, a declarat președintele Consiliului județean, Petre Emanoil Neagu

Sărbătorirea celor mici nu se oprește însă aici. Manifestările vor continua atât în cursul după amiezii cât și în zilele care vor veni.  Miercuri după-amiază, cei mici sunt invitați în Parcul Tineretului la o întâlnire cu personajele preferate din desene animate dar și la amfiteatrul din același parc unde vor putea viziona un spectacol pregătit special pentru ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.