Urmează 2 săptămâni de foc pentru primarul Boșcodeală. Ce a spus edilul după ultimul termen de la Brașov!

2

UPDATE: După termenul de luni, instanța de la Curtea de Apel Brașov a rămas în pronunțare. Un verdict în apelul edilului Boșcodeală, condamnat în primă instanță la 5 ani de închisoare cu executare, este așteptat pe 15 februarie.
”Procesul a durat două ore și jumătate. S-a judecat procesul în sensul că procurorul a prezentat acuzațiile și de ce ar trebui să fiu condamnat iar avocatul meu a motivat că trebuie să fiu achitat în totalitate. A fost ultimul meu cuvânt apoi, în care am spus că nu am făcut nimic ilegal, că am procedat conform legii și a rămas în pronunțare pentru data de 15 februarie” a declarat pentru Observatorul buzoian, primarul Constantin Boșcodeală.
De asemenea, după termenul de luni primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, se declară optimist în șansele sale și spune că nu a făcut decât ceea ce trebuia să facă pentru finanțarea sportului buzoian.

Ce credeți că se va întâmpla cu primarul Constantin BOȘCODEALĂ?

  • Va fi condamnat cu executare. (58%, 243 Votes)
  • Va fi achitat. (31%, 132 Votes)
  • Va fi condamnat sub supraveghere. (11%, 46 Votes)

Total Voters: 421

Loading ... Loading ...

Primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală, merge, luni, la Brașov pentru a se prezenta în fața magistraților Curții de Apel la ceea ce va fi, probabil, ultimul termen în apelul formulat împotriva sentinței dictate de Judecătoria Brașov, sentință prin care primarul Buzăului ar trebui să execute 5 ani de închisoare.

Cele două judecătoare care judecă procesul lui Constantin Boșcodeală au decis, săptămâna trecută, ca părțile să se prezinte în fața instanței, luni, pentru a depune la dosar ultimele înscrisuri, fiind așteptate, totodată, și ultimele pledoarii.

Procesul lui Constantin Boșcodeală este programat să înceapă la ora 12.00 și este singurul caz pe care completul îl are de judecat în prima zi a săptămânii.

În iulie 2013, primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzat, printre altele, că ar fi dat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a lui Boşcodeală pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial.

Potrivit procurorilor, în perioada 2002 – 2008, Boşcodeală a acordat unor asociaţii sportive, persoane juridice non-profit, în mod ilegal, fonduri nerambursabile din bugetul local şi le-a asigurat folosinţa gratuită a Complexului Sportiv Gloria Buzău, beneficiarii finali ai acestor sume şi ai dreptului de a folosi complexul sportiv find societăţi comerciale aflate în diverse raporturi juridice cu asociaţiile sportive.

„În cursul anului 2008, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu pe care le avea în calitate de ordonator principal de credite, inculpatul Boşcodeală Constantin Octavian a dispus, în mod nelegal, plata sumei de 1.633.496,32 lei către Asociaţia Sportivă Fotbal Club Gloria Buzău cu titlu de finanţare nerambursabila – din care suma de 279.496,32 lei reprezintă plăţi directe efectuate către Regia Autonomă Municipală (RAM) Buzău (unitate din subordinea Consiliului local Buzău, la care Asociaţia sportivă avea debite restante). De această sumă de bani a beneficiat, în mod indirect, SC Fotbal Club Gloria SA Buzău (agent economic privat la care primarul era acţionar, în calitate de persoană fizică), firmă cu care Asociaţia sportivă avea încheiat un protocol conform căruia se obliga, contrar legii, să susţină activitatea sportivă a societăţii comerciale cu sumele primite de la bugetul local. De asemenea, S.C. Fotbal Club Gloria S.A. Buzău fusese obligată, prin hotărâre judecătorească, la plata debitelor restante către RAM Buzău, în solidar cu Asociaţia sportivă (suma de 279.496,32 lei)”, preciza DNA.

În acest mod, susţin anchetatorii, bugetul local al municipiului Buzău a fost prejudiciat cu suma de 1.633.496,32 lei.

De asemenea, afirma DNA, la 19 mai 2006, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Buzău, Boşcodeală a acordat direct, în folosinţă gratuită, o parte a Complexului Sportiv Gloria, obiectiv aflat în proprietatea publică a municipiului Buzău, Asocierii în participaţiune formate din Asociaţia Sportivă „Voinţa Buzău” şi SC Monte Cris SR. Buzău, bugetul local fiind prejudiciat cu 2.675.555,22 lei, reprezentând veniturile nerealizate în perioada 1 ianuarie 2008 – 31 octombrie 2009.

În plus, mai susţin procurorii, începând din 2002, când Complexul Sportiv Gloria a intrat în proprietatea publică a municipiului Buzău, primarul a asigurat nelegal folosinţa gratuită a stadionului de fotbal Asociaţiei Sportive Fotbal Club Gloria Buzău şi, prin intermediul acesteia, SC Fotbal Club Gloria SA. În acest mod, bugetul local a fost prejudiciat cu suma de 587.942,55 lei, reprezentând veniturile nerealizate din exploatarea bunului, potrivit sursei citate.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.